Rusia se pregăteşte pentru un conflict la scară largă, avertizează NATO

Organizaţia militară occidentală NATO a avertizat marţi că Rusia se pregăteşte pentru un "conflict la scară largă", relatează dpa.
Economica.net - mar, 11 sept. 2018, 11:48
Rusia se pregăteşte pentru un conflict la scară largă, avertizează NATO

În Rusia are loc săptămâna aceasta un exerciţiu militar de amploare, anunţat drept cel mai mare de după războiul rece. Manevrele militare se desfăşoară în estul ţării şi implică peste 300.000 de militari, inclusiv din China şi Mongolia.

Aceste manevre „demonstrează că Rusia se concentrează pe exersarea unui conflict la scară largă”, a afirmat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu. Ele „corespund unui model pe care l-am observat de ceva vreme: o Rusie mai agresivă, care îşi majorează semnificativ bugetul apărării şi prezenţa militară”.

„De-a lungul ultimilor ani, am remarcat o semnificativă consolidare a prezenţei militare a Rusiei, inclusiv în regiunile Mării Baltice şi Mării Negre, precum şi a Mediteranei”, se adaugă în comunicat. „Mai mult, Rusia a arătat că este dispusă să folosească forţa militară împotriva vecinilor ei, de exemplu Ucraina şi Georgia”, notează comunicatul NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan spune că situația economică a țării e “complicată” și sunt posibile creșteri de taxe
Bolojan spune că situația economică a țării e “complicată” și sunt posibile creșteri de taxe
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat după consultările informale de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că suntem într-o situaţie economică complicată și că sunt......
Autostrada Unirii A8: Mâine va fi semnat contractul cu turcii de la Ozaltin pentru lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni, de peste 23 de kilometri
Autostrada Unirii A8: Mâine va fi semnat contractul cu turcii de la Ozaltin pentru lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni, ...
Joi, 29 mai 2025, va avea loc semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Miercurea Nirajului - Sărățeni ...
Elon Musk părăsește Casa Albă și se ascunde de raportul pe care ar trebui să-l dea Congresului american
Elon Musk părăsește Casa Albă și se ascunde de raportul pe care ar trebui să-l dea Congresului american
Miliardarul Elon Musk părăseşte miercuri pe ascuns administraţia Trump, după ce a condus timp de 130 de zile DOGE, o ...
UE, aproape de a-şi atinge obiectivele climatice pentru 2030, dar sunt mari incertitudini despre ţinta pentru 2040
UE, aproape de a-şi atinge obiectivele climatice pentru 2030, dar sunt mari incertitudini despre ţinta pentru 2040
Uniunea Europeană este pe cale să îşi atingă obiectivele climatice pentru 2030, a anunţat miercuri Comisia Europeană, ...