Rusia se pregăteşte pentru un conflict la scară largă, avertizează NATO

Economica.net
11 09. 2018
105724_53198500_16241000

În Rusia are loc săptămâna aceasta un exerciţiu militar de amploare, anunţat drept cel mai mare de după războiul rece. Manevrele militare se desfăşoară în estul ţării şi implică peste 300.000 de militari, inclusiv din China şi Mongolia.

Aceste manevre „demonstrează că Rusia se concentrează pe exersarea unui conflict la scară largă”, a afirmat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu. Ele „corespund unui model pe care l-am observat de ceva vreme: o Rusie mai agresivă, care îşi majorează semnificativ bugetul apărării şi prezenţa militară”.

„De-a lungul ultimilor ani, am remarcat o semnificativă consolidare a prezenţei militare a Rusiei, inclusiv în regiunile Mării Baltice şi Mării Negre, precum şi a Mediteranei”, se adaugă în comunicat. „Mai mult, Rusia a arătat că este dispusă să folosească forţa militară împotriva vecinilor ei, de exemplu Ucraina şi Georgia”, notează comunicatul NATO.