Rusia se pregăteşte pentru un export record de motorină, în ciuda sancţiunilor UE
La data de 5 februarie anul curent a intrat în vigoare un embargou complet al UE privind importurile de produse petroliere ruseşti, astfel că tancurile încărcate cu motorină rusească au început să se îndrepte spre Africa, Asia, Orientul Mijlociu precum şi via transferurile de marfă de la o navă la alta (STS), în loc să ajungă în Europa, .
Conform datelor furnizate de Vortexa Ltd., în primele 19 zile din această lună livrările de motorină ale Rusiei s-au ridicat la aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi. Dacă acest ritm va fi menţinut până la finele lunii, Rusia va înregistra cele mai mari exporturi de motorină într-o singură lună de la începutul lui 2016.
„Activitatea de rafinare în Rusia a rămas la un nivel ridicat în luna martie, ceea ce a permis o producţie robustă de motorină. Producătorii ruşi sunt încrezători că pot să îşi vândă volumele către cumpărătorii străini, în condiţiile în care reducerile de preţuri pe care le oferă sunt suficient de mari şi există noi pieţe pentru carburanţii lor”, spune Mikhail Turukalov, un analist de pe piaţa produselor petroliere.
O mare parte din exporturile de motorină ale Rusiei se îndreaptă spre Turcia. Potrivit datelor firmei Refinitiv, exporturile de motorină şi păcură ale Rusiei spre Turcia au ajuns deja la 1,2 milioane de tone în luna martie, depăşind cele 800.000 de tone exportate în luna februarie. Alţi cumpărători importanţi de motorină rusească sunt Marocul, Brazilia, Tunisia şi chiar şi Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei. De exemplu, luna trecută Rusia a trimis cel puţin 450.000 de tone de motorină spre Arabia saudită, iar unele din livrări au fost făcute via transferurile de marfă de la o navă la alta (STS) în apropiere de portul Kalamata.
Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că acest boom al livrărilor de motorină rusească ar putea să nu dureze. Planurile de încărcare la principalele porturi ruseşti arată o diminuare a activităţilor în luna aprilie faţă de luna martie. În plus, există o scădere semnificativă a cantităţii de motorină rusească care este păstrată în facilităţile de depozitare plutitoare, după ce a intrat în vigoare embargoul UE, ceea ce este un semn că găsirea unor noi clienţi care să îi înlocuiască pe cei europeni se dovedeşte dificilă.