Rusia şi alţi producători de petrol din afara OPEC îşi vor reduce producţia cu 600.000 barili pe zi
Această decizie a fost anunţată marţi de preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Mohamed Bin Saleh al-Sada, la o conferinţă de presă la Viena.
‘Am plăcerea să vă anunţ că Rusia s-a angajat să reducă producţia cu 300.000 barili pe zi’, a spus, la finalul celei de-a 171-a conferinţe ministeriale a OPEC, Mohamed Bin Saleh al-Sada, care este şi ministru al Energiei în Qatar.
Reducerea ofertei, care va trebui parafată la o reuniune ce va avea loc pe 9 decembrie, la Doha -deşi, a spus el, ar putea fi luate în considerare şi alte oraşe pentru reuniune – va fi astfel de 1,8 milioane barili pe zi.
OPEC a decis marţi, la Viena, să-şi reducă producţia de petrol până la 32,5 milioane barili pe zi, începând de la 1 ianuarie 2017, ceea ce înseamnă cu 1,2 milioane barili pe zi mai puţin faţă de octombrie.
‘Multe ţări (producători non OPEP) sunt dispuse să-şi reducă producţia şi 600.000 barili credem că este o cifră mai mult decât realistă. Rusia îşi va asuma o diminuare cu 300.000 barili pe zi’, a precizat ministrul din Qatar.
‘Aşa cum ştiţi, Rusia a sprijinit decizia noastră. Poziţia sa era de îngheţare a producţiei, dar a spus că se angajează să facă mai mult decât atât’, a preşedintele OPEC.
La rândul său, ministrul venezuelean al Petrolului, Eulogio del Pino, a menţionat cooperarea dintre OPEC şi alţi mari producători din afara cartelului.
‘Rusia a anunţat o reducere de 300.000 barili pe zi. Ne aşteptăm din partea ţărilor non OPEC la o reducere totală de 600.000 barili pe zi. Va fi semnată săptămâna viitoare, pe 9 decembrie’, a declarat oficialul venezuelean.