Rusia şi China au blocat în Consiliul de Securitate ONU proiectul privind Siria

Economica.net
19 07. 2012
onu_79006800

„Marea Britanie este consternată de vetoul exercitat de Rusia şi China”, a declarat ambasadorul britanic la ONU, Mark Lyall Grant, acuzând cele două mari puteri că „pun interesele naţionale în faţa vieţilor a milioane de sirieni”.

În schimb, Rusia a argumentat, prin vocea ambasadorului Vitali Ciurkin, că proiectul de rezoluţie deschidea calea sancţiunilor şi unei intervenţii militare străine în Siria.

Statele Unite consideră că membrii Consiliului de Securitate ONU „au eşuat în totalitate” în criza din Siria, afirmând că vor intensifica acţiunile în afara acestui organism al Naţiunilor Unite, conform ambasadorului Susan Rice.

La rândul său, Parisul apreciază că decizia Moscovei şi Beijingului de blocare a proiectului de rezoluţie pune în pericol planul propus de emisarul Kofi Annan.