Rusia şi China se angajează să îşi consolideze relaţiile bilaterale

China şi Rusia trebuie să îşi consolideze legăturile bilaterale în contextul sporirii 'riscurilor externe', a asigurat preşedintele chinez Xi Jinping, cu ocazia unor discuţii cu omologul său Vladimir Putin în Tadjikistan, a relatat vineri presa chineză, preluată de AFP.
Economica.net - vin, 12 sept. 2014, 07:41
Rusia şi China se angajează să îşi consolideze relaţiile bilaterale

Cei doi conducători s-au întâlnit, pentru a patra oară în acest an, joi, la Duşanbe, capitala fostei republici sovietice, cu ocazia unui summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), potrivit Xinhua. OCS reuneşte patru ţări din Asia Centrală – Tadjikistan, Kazahstan, Uzbekistan şi Kârgâzstan -, alături de China şi Rusia, scrie Agerpres.

Apropierea economică dintre Moscova şi Beijing s-a accelerat în acest an prin intermediul unor importante contracte în domeniul energetic, într-un moment în care cele două state sunt protagonistele unor contexte geopolitice tensionate: criza ucraineană pentru Rusia şi diferendele teritoriale din Marea Chinei Orientale şi Meridionale pentru China.

Cele două ţări trebuie să îşi ‘îmbunătăţească sprijinul reciproc, să se deschidă mai mult una în faţa celeilalte şi să se ajute’ în aşa fel ‘încât să facă faţă concertului de riscuri şi provocări externe’, dar şi să îşi consolideze ‘dezvoltarea’, a declarat Xi Jinping cu ocazia întrevederii lor, conform Xinhua.

Cele două ţări au încheiat în mai, după zece ani de negocieri dificile, un contract masiv cu privire la furnizarea de gaz rusesc Chinei, cu o valoare totală de 400 miliarde de dolari, pentru o perioadă de 30 de ani, aminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Cât a plătit Romgaz către statul român, în 2024, redevenţe, taxe şi impozite
Cât a plătit Romgaz către statul român, în 2024, redevenţe, taxe şi impozite
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a plătit în 2024 către Guvernul României o sumă totală de 3,88 miliarde lei, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti....
O fabrică din România, abandonată de un gigant elvețian, reia producția
O fabrică din România, abandonată de un gigant elvețian, reia producția
Corden BioChem, autoproclamat lider european în domeniul biotehnologiei industriale, anunță o investiție strategică ...
OMV Petrom estimează pentru 2025 investiţii de 8 miliarde lei, o mare parte pentru Neptun Deep
OMV Petrom estimează pentru 2025 investiţii de 8 miliarde lei, o mare parte pentru Neptun Deep
OMV Petrom estimează pentru 2025 investiţii de circa opt miliarde lei, o mare parte fiind dedicate proiectului Neptun Deep ...
Cum funcționează un termoșemineu pe peleți și cât economisești lunar
Cum funcționează un termoșemineu pe peleți și cât economisești lunar
Spre deosebire de centralele clasice, care pot părea rigide și lipsite de farmec, termoșemineele pe peleți oferă o atmosferă ...