Rusia şi Franţa au ajuns la un acord asupra rambursării unei nave Mistral – Kremlin

Rusia şi Franţa au ajuns la un acord asupra sumei unei rambursări în contul unei nave de război franceze de tip Mistral, a anunţat joi un consilier de la Kremlin, relatează AP citată de MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 31 iul. 2015, 12:50
Rusia şi Franţa au ajuns la un acord asupra rambursării unei nave Mistral - Kremlin

Un consilier al preşedintelui Vladimir Putin, Vladimir Kojin, a declarat joi pentru agenţia rusă de stat RIA Novosti că Parisul şi Moscova şi-au încheiat negocierile asupra sumei pe care Franţa urmează să o plătească pentru că nu a livrat un portelicopter de tip Mistral.

Kojin nu a spus despre ce sumă este vorba, dar a precizat că aceasta va fi anunţată atunci când va fi anulat contractul, scrie MEDIAFAX.

Contractul, în valoare totală de 1,2 miliarde euro, ar fi reprezentat cea mai mare vânzare de armament de către un stat membru NATO către Rusia.

François Hollande declara la începutul acestei săptămâni, luni seara, că urmează să ia „în săptămânile următoare” o decizie cu privire la livrarea către Rusia a navelor de tip Mistral.

Prima dintre cele două nave de război – „Vladivastok” – urma să fie predată Moscovei la jumătatea lui noiembrie 2014, în timp ce a doua – „Sevastopol” – urmează să fie livrată Rusiei, în mod teoretic, în toamna lui 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, regretă unele postări de săptămâna trecută despre președintele Trump
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, regretă unele postări de săptămâna trecută despre președintele Trump
Omul de afaceri miliardar Elon Musk a declarat miercuri că regretă unele dintre postările pe care le-a făcut săptămâna trecută despre președintele american Donald Trump, deoarece acestea au......
Iulius investește 28 de milioane de euro în cel de-al treilea Family Market de lângă Iași
Iulius investește 28 de milioane de euro în cel de-al treilea Family Market de lângă Iași
Iulius a anunțat o investiție de 28 de milioane de euro în cel de-al treilea proiect Family Market, care se va construi ...
Grupul Adrem, venituri de 70 milioane euro în 2024 și planuri de creștere a afacerii de peste 70% pentru 2025
Grupul Adrem, venituri de 70 milioane euro în 2024 și planuri de creștere a afacerii de peste 70% pentru 2025
Grupul Adrem continuă procesul de consolidare și dezvoltare accelerată, încheind anul 2024 cu rezultate financiare solide: ...
Bosch, vânzări consolidate de 529,5 mil. euro în România, în creștere cu 2,6%
Bosch, vânzări consolidate de 529,5 mil. euro în România, în creștere cu 2,6%
Divizia grupului Bosch din România a încheiat anul fiscal 2024 cu vânzări consolidate de 2,6 miliarde de lei (529,5 milioane ...