Rusia şi Iran, aproape de un acord pentru construirea a două centrale nucleare

Teheranul şi Moscova sunt pe punctul de a semna un acord privind construirea a două centrale nucleare în Iran, a anunţat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) Behrouz Kamalvandi, citat luni de agenţia Isna.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 07:44
Rusia şi Iran, aproape de un acord pentru construirea a două centrale nucleare

După mai multe luni de negocieri ‘am ajuns la un acord referitor la construirea a două centrale nucleare ce este în prezent gata pentru a fi semnat (…) Noi sperăm că acest lucru se va petrece luni sau marţi la Teheran’, a precizat Kamalvandi.

Vicepreşedintele companiei ruseşti Rosatom, Nikolai Spaski, a sosit la Teheran pentru două zile de negocieri cu responsabili iranieni în domeniul nuclear, a precizat agenţia oficială Irna. În luna martie a anului trecut, Kamalvandi a anunţat un ‘acord preliminar’ cu Rusia pentru construirea a două centrale.

Aceste două centrale ar urma să fie instalate la Bouchehr, pe coasta Golfului, în apropierea primei centrale cu o capacitate de 1.000 de megawaţi construită deja parţial de Moscova şi care a fost predată oficial iranienilor în 2013. Republica islamică şi-a propus ca în cele din urmă să construiască 20 de centrale nucleare de 1.000 de megawaţi, dintre care patru la Bouchehr, astfel încât să îşi diversifice sursele de energie pentru a fi mai puţin dependentă de petrol şi gaz pentru consumul intern. Iranul se află pe locul patru mondial după rezervele de petrol şi pe locul doi la capitolul gaze naturale, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna precedentă, până la 594,9......
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea taxelor
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea ...
În contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică și corectare a deficitului bugetar, 11 asociații și ...
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său ...
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid ...