Rusia şi Turcia au semnat un acord privind proiectul de gazoduct TurkStream pe sub Marea Neagră – AFP
La capătul unei întrevederi de o oră şi 40 de minute, prilejuită de Congresul mondial al Energiei de la Istanbul, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său Recep Tayyip Erdogan au convenit asupra termenilor acestui proiect energetic major.
Acordul parafează reconcilierea dintre Moscova şi Ankara după o gravă criză diplomatică declanşată de doborârea de către aviaţia turcă a unui avion al armatei ruse care survola frontiera siriano-turcă în noiembrie 2015.
Proiectul TurkStream a fost prezentat public la sfârşitul lui 2014, în acelaşi timp cu abandonarea, în plină criză ucraineană, a proiectului South Stream, blocat de Uniunea Europeană.
Acordul semnat luni ‘prevede construirea a două conducte’ ce vor forma gazoductul pe sub Marea Neagră, a declarat presei directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller.
‘Capacitatea fiecărei conducte va fi de 15,75 miliarde de m3 de gaz pe an’, a precizat el.
Acordul a fost semnat de cei doi miniştri ai energiei, în prezenţa preşedinţilor Erdogan şi Putin.
Liderul de la Kremlin se află pentru prima oară în Turcia de când Moscova şi Ankara au decis, la sfârşitul lui iunie, normalizarea relaţiilor bilaterale, însă întrevederea de luni a fost cea de-a treia în aceeaşi perioadă.
‘Am încredere deplină în procesul de normalizare a relaţiilor început între Turcia şi Rusia’, a declarat Erdogan, într-o conferinţă de presă comună.
În pofida recentei apropieri, Moscova şi Ankara se află în continuare în tabere diferite în conflictul din Siria. În timp ce ruşii sunt aliaţi majori ai preşedintelui Bashar al-Assad, turcii îi sprijină pe rebelii care luptă pentru îndepărtarea regimului.
‘Avem o poziţie comună potrivit căreia trebuie făcut totul pentru livrarea de ajutor umanitar la Alep. Singura problemă este asigurarea securităţii livrării’, a indicat luni Vladimir Putin, citat de Reuters.
Sâmbătă, Rusia s-a opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU unui proiect de rezoluţie care cerea încetarea loviturilor aeriene şi a zborurilor militare deasupra Alepului, însă un text rival redactat de Moscova nu a reuşit să obţină un minimum de nouă voturi favorabile.