Rusia: Sistemul antirachetă al SUA declanşează o nouă cursă a înarmării. Patrulele americane în Marea Neagră, o sursă de îngrijorare
Implementarea sistemului antirachetă american la nivel global distruge sistemul de securitate internaţională: SUA vor să obţină un avantaj prin descurajarea Rusiei şi Chinei, a declarat generalul Viktor Poznihir, de la Statului Major al armatei ruse, la o conferinţă dedicată dezarmării ce are loc la Geneva, potrivit RIA Novosti.
Activarea elementelor antirachetă în Alaska, România şi Polonia măreşte capacitatea acestora de a intercepta rachete ruseşti, a mai spus generalul rus citat de RIA Novosti, potrivit publicaţiei Vzgliad.
Totodată, Statul Major al armatei ruse a avertizat că patrulele americane în Marea Neagră reprezintă o ameninţare potenţială la adresa securităţii Federaţiei Ruse, deoarece nu este clar ce fel de rachete au acestea la bord.