Rusia: Statul preia controlul la compania petrolieră Bashneft

Economica.net
26 09. 2014
bashneft_1_47816700

Un tribunal din Moscova a ordonat vineri sechestrarea acţiunilor deţinute de conglomeratul Sistema la compania petrolieră Bashneft, motivând decizia prin încălcarea legislaţiei cu ocazia privatizării companiei în 2009. În plus, joi, justiţia rusă a refuzat eliberarea pe cauţiune a lui Vladimir Yevtushenkov, aflat sub arest la domiciliu, pe fondul suspiciunilor de spălare de bani cu prilejul achiziţionării Bashneft, scrie Agerpres.

Conglomeratul Sistema a preluat în 2009 de la autorităţile locale din regiunea Bashkortostan un pachet de aproape 80% din acţiunile Bashneft pentru 2,5 miliarde de dolari şi între timp a făcut din această companie al şaselea mare producător de petrol din Rusia. Însă, procuratura rusă contestă contractul de privatizare, susţinând că vânzarea Bashneft a fost făcută prin încălcarea legii şi de aceea a cerut revenirea companiei în proprietatea statului.

Cazul a provocat îngrijorări în rândul investitorilor că preşedintele Vladimir Putin, un susţinător al conceptului de ‘capitalism de stat’, vrea să-şi majoreze intervenţiile în economie, în condiţiile în care Rusia se chinuie să facă faţă sancţiunilor impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina. Deşi Yevtushenkov nu s-a implicat în politică, cazul său a dat naştere la comparaţii cu soarta fostului director de la compania petrolieră Yukos, Mihail Hodorkovsky, care a fost condamnat la închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală, în urmă cu un deceniu.

Anul trecut, Hodorkovsky a fost eliberat din închisoare însă, între timp, compania Yukos, care odată avea o valoare de 40 de miliarde de dolari, a fost împărţită în mai multe entităţi, iar majoritatea activelor au ajuns în cele din urmă în proprietatea companiei energetice de stat Rosneft, controlată de Igor Sechin, un aliat al lui Putin.