Rusia trece la „planul B”: Revolte în mai multe oraşe mari din Ucraina – oficial ucrainean

Rusia pregăteşte o serie de revolte în lunile martie-aprilie în mai multe mari oraşe din Ucraina, a declarat joi seara Iuri Luţenko, liderul facţiunii 'Blocul Petro Poroşenko' din Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), într-un interviu acordat postului de televiziune local Kanal5, potrivit Unian.
Economica.net - vin, 27 feb. 2015, 07:55
Rusia trece la

‘Încă în august, o terminasem practic cu separatiştii, când forţele regulate ale unei ţări gigantice au devenit o nouă provocare nemaiîntâlnită de noi. Cu toate acestea, eroismul soldaţilor ucraineni, al membrilor Gărzii Naţionale, voluntarilor, civililor şi partizanilor au oprit această ‘armadă”, a afirmat Luţenko, figură emblematică a ‘revoluţiei portocalii’ din toamna anului 2004.

Rusia trece acum la planul ‘B’ şi va încerca să organizeze revolte în lunile martie-aprilie la Kiev, Harkov, Odesa şi în alte mari oraşe din Ucraina, spune el, fără să excludă o serie de acte teroriste în această perioadă, scrie Agerpres.

Situaţia este complicată, în opinia sa, şi din cauza faptului că, astăzi, în Ucraina există mulţi oameni care sunt nemulţumiţi de activitatea guvernului. ‘Dar trebuie să distingem atunci când puterea este criticată (…) şi când se atentează la siguranţa statului’, a adăugat el.

Luţenko, fost ministru de interne sub preşedinţia prooccidentalului Viktor Iuşcenko, nu a exclus nici faptul că în cazul în care autorităţile ucrainene vor reuşi să prevină pericolul unor revolte în marile oraşe, Rusia va începe o campanie militară de amploare în Donbas.

‘Noi trebuie să fim pregătiţi pentru sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai pentru ‘planul C’ – relansarea confruntărilor pe scară largă în estul separatist al Ucrainei, a afirmat oficialul ucrainean, care nu a specificat dacă declaraţiile sale au la bază informaţii provenind de la serviciile secrete sau sunt simple estimări.

Directorul serviciilor de informaţii ale SUA (DNI), James Clapper, estimase anterior că luptele vor continua în regiunile Lugansk şi Doneţk – cele două bastioane ale insurgenţilor proruşi înarmaţi din estul Ucrainei – pe întreaga durată a anului 2015, prognozând totodată o înrăutăţire a situaţiei din Donbas.

Într-o audiere joi în Comisia pentru forţele armate din Senatul SUA, Clapper afirmase că rebelii ar putea declanşa în primăvară o ofensivă împotriva oraşului port Mariupol, obiectiv strategic ucrainean la Marea Azov, care – odată ocupat – ar asigura Moscovei o legătură terestră cu Crimeea, anexată anul trecut de Rusia.Mariupol este cel mai important oraş aflat încă sub controlul puterii centrale ucrainene în cele două regiuni rebele.

Te-ar mai putea interesa și
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. Parlamentarii i-au votat pe liberalul Ilie Bolojan (PNL) ca președinte al......
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru ...
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...