Rusia trece la „planul B”: Revolte în mai multe oraşe mari din Ucraina – oficial ucrainean
‘Încă în august, o terminasem practic cu separatiştii, când forţele regulate ale unei ţări gigantice au devenit o nouă provocare nemaiîntâlnită de noi. Cu toate acestea, eroismul soldaţilor ucraineni, al membrilor Gărzii Naţionale, voluntarilor, civililor şi partizanilor au oprit această ‘armadă”, a afirmat Luţenko, figură emblematică a ‘revoluţiei portocalii’ din toamna anului 2004.
Rusia trece acum la planul ‘B’ şi va încerca să organizeze revolte în lunile martie-aprilie la Kiev, Harkov, Odesa şi în alte mari oraşe din Ucraina, spune el, fără să excludă o serie de acte teroriste în această perioadă, scrie Agerpres.
Situaţia este complicată, în opinia sa, şi din cauza faptului că, astăzi, în Ucraina există mulţi oameni care sunt nemulţumiţi de activitatea guvernului. ‘Dar trebuie să distingem atunci când puterea este criticată (…) şi când se atentează la siguranţa statului’, a adăugat el.
Luţenko, fost ministru de interne sub preşedinţia prooccidentalului Viktor Iuşcenko, nu a exclus nici faptul că în cazul în care autorităţile ucrainene vor reuşi să prevină pericolul unor revolte în marile oraşe, Rusia va începe o campanie militară de amploare în Donbas.
‘Noi trebuie să fim pregătiţi pentru sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai pentru ‘planul C’ – relansarea confruntărilor pe scară largă în estul separatist al Ucrainei, a afirmat oficialul ucrainean, care nu a specificat dacă declaraţiile sale au la bază informaţii provenind de la serviciile secrete sau sunt simple estimări.
Directorul serviciilor de informaţii ale SUA (DNI), James Clapper, estimase anterior că luptele vor continua în regiunile Lugansk şi Doneţk – cele două bastioane ale insurgenţilor proruşi înarmaţi din estul Ucrainei – pe întreaga durată a anului 2015, prognozând totodată o înrăutăţire a situaţiei din Donbas.
Într-o audiere joi în Comisia pentru forţele armate din Senatul SUA, Clapper afirmase că rebelii ar putea declanşa în primăvară o ofensivă împotriva oraşului port Mariupol, obiectiv strategic ucrainean la Marea Azov, care – odată ocupat – ar asigura Moscovei o legătură terestră cu Crimeea, anexată anul trecut de Rusia.Mariupol este cel mai important oraş aflat încă sub controlul puterii centrale ucrainene în cele două regiuni rebele.