Rusia trimite 280 de camioane cu ajutoare umanitare în Ucraina

Economica.net
12 08. 2014
lugansk_345676543_91298400

Camioanele transportă în special produse alimentare, medicamente, apă potabilă, în total 2.000 de tone de produse umanitare.

‘Totul a fost convenit cu Ucraina’, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin într-o intervenţie la Business FM radio.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a asigurat, la rândul său, că detaliile acestei misiuni umanitare au fost puse de acord cu autorităţile ucrainene.

Statele Unite ale Americii au avertizat luni Rusia că orice intervenţie a sa fără consimţământul Kievului este ‘inacceptabilă’ şi va fi catalogată ca o încălcare a dreptului internaţional.

Washingtonul este preocupat de faptul că Rusia ar putea utiliza misiunea umanitară pentru furnizarea de arme rebelilor, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele american Barack Obama şi premierul italian Matteo Renzi au declarat tot luni, în urma unei convorbiri telefonice, că Rusia riscă noi sancţiuni dacă va trimite ajutor umanitar în Ucraina fără acceptul autorităţilor de la Kiev.

‘Ucraina nu aşteaptă niciun convoi umanitar’, scrie pe pagina sa de Facebook şeful adjunct al Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, informează marţi agenţia de presă ucraineană Unian.

‘Explic: nu aşteptăm. Este vorba de o iniţiativă a preşedintelui Ucrainei (Petro Poroşenko) cu privire la ajutorul umanitar internaţional pentru populaţia din Lugansk cu participarea UE, SUA, Germaniei şi a altor state. Rusia se poate alătura. Dar totul trebuie să decurgă în conformitate cu normele internaţionale şi legislaţia ucraineană, prin punctele de trecere a frontierei controlate de noi, sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii’, a declarat reprezentantul administraţiei prezidenţiale de la Kiev.