Rusia trimite în continuare trupe şi armament în Ucraina, acuză NATO

Economica.net
11 04. 2015
tanc_rusia_478999876543_28991700

‘Observăm în continuare un sprijin acordat separatiştilor – cu armament, trupe şi instruire. Rusia trece trupe şi armament de o parte şi de alta a graniţei deschise cu Ucraina’, explică un responsabil NATO pentru ediţia de duminică a publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Aceste declaraţii intervin în contextul în care şefii diplomaţilor ucraineană, rusă, germană şi franceză urmează să se reunească luni seară la Berlin pentru a examina respectarea acordului de pace de la Minsk, semnat în februarie, privind criza ucraineană, scrie Agerpres.

Situaţia rămâne tensionată în Ucraina, unde armistiţiul prevăzut de acest acord este precar şi încălcat frecvent pe teren. În plus, nici retragerea armamentului greu nu mai este în măsură să fie aplicată.

Observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au fost trimişi pentru o misiune la faţa locului. Miercuri, ei eu reclamat faptul că deplasările le sunt limitate.

Din partea Occidentului, este din ce în ce mai evocată posiblitatea trimiterii unei misiuni de menţinere a păcii pentru a veni în sprijinul observatorilor OSCE.