Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană reiau luni discuţiile privind livrările de gaz

Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană (UE) vor relua luni discuţiile cu privire la livrările de gaz ruseşti, în încercarea de a soluţiona disputa cu privire la preţul gazelor, a anunţat duminică o oficialitate din Ministerul rus al Energiei, citată de Reuters.
Economica.net - Dum, 08 iun. 2014, 14:15
Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană reiau luni discuţiile privind livrările de gaz

‘Următoarea rundă de negocieri trilaterale va avea loc mâine seara la Bruxelles’, a precizat o purtătoare de cuvânt a Ministerului.

La aceste discuţii vor lua parte ministrul rus al energiei Aleksandr Novak, omologul său ucrainean Iuri Prodan şi comisarul european pentru energie Guenther Oettinger.

Reprezentanţi ai gigantului rus Gazprom şi companiei de stat ucrainene Naftogaz au purtat săptămâna trecută tratative timp de două zile la Berlin, în urma cărora comisarul european, mediator al discuţiilor, a declarat că ‘nu avem încă soluţia, dar am făcut progrese’.

Kievul contestă decizia Moscovei de a creşte de la 1 aprilie preţul gazului livrat Ucrainei la aproape dublu, 485 dolari pentru 1000 de metri cubi, decizie adoptată în urma plecării de la Kiev a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici, pe fondul unei revolte, aminteşte Reuters. Ucraina trebuie să-şi achite datoriile faţă de Gazprom până marţi, 10 iunie, în caz contrar Rusia ameninţând să suspende livrările de gaz către ţara vecină, o rută majoră de tranzit al gazului spre Uniunea Europeană.

Preşedintele rus Vladimir Putin a indicat săptămâna trecută, după o discuţie cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, că Gazprom şi Naftogaz ‘sunt aproape de un acord final’ privind preţul gazelor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – secretar de stat
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunță start bun pe secțiunea - lipsă Margina - Holdea din lotul 2 al A1 Lugoj - Deva. Finanțat prin PNRR, acest "lot al urșilor"......
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Secretarul de Stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat vineri că a fost într-o vizită pe șantierul ...
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, ...
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...