Rusia va furniza până la opt reactoare nucleare Africii de Sud
Livrarea acestor reactoare va permite punerea în funcţiune a primei centrale nucleare bazate pe tehnologie rusă în exploatarea pe continentul african şi ar urma să conducă la comenzi ce pot ajunge până 10 miliarde de dolari pentru întreprinderile locale, anunţat Rosatom, potrivit unui comunicat.
La rândul său, directorul Rosatom, Serghei Kirienko, a estimat valoarea totală a contractului între 40 şi 50 miliarde de dolari. ‘Un reactor costă aproximativ cinci miliarde de dolari. Ţinând cont de diferite condiţii, costul a opt unităţi poate fi evaluat între 40 şi 50 miliarde de dolari’, a declarat el pentru agenţia de presă rusă Itar-Tass.
Acordul, care a fost semnat în cursul unei conferinţe a AIEA la Viena, prevede de asemenea parteneriate între cele două ţări în domeniul energiei nucleare, din care un ajutor pentru construirea de infrastructuri în Africa de Sud şi formarea de specialişti africani în universităţi ruse, scrie Agerpres.
‘Sunt convinsă că parteneriatul cu Rusia va permite Africii de Sud să realizeze ambiţiosul program de creare până în 2030 de noi centrale nucleare pe baza unei tehnologii moderne şi fiabile’, a declarat ministrul sud-african al energiei, Tina Joemat-Pettersson. Africa de Sud nu dispune în prezent decât de o singură centrală nucleară. Punerea în funcţiune a unor noi reactoare ruseşti este prevăzută pentru 2023