Rusia va interzice companiilor să vândă petrol cu mai puţin de 60 de dolari barilul

Rusia intenţionează să introducă, înainte de finele anului, un mecanism prin care va interzice companiilor ruseşti să vândă petrol sub plafonul de 60 de dolari barilul, impus pentru petrolul rusesc de G7 şi Australia, precum şi de Uniunea Europeană, a anunţat, marţi, vicepremierul Alexander Novak, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 06 dec. 2022, 16:06
Rusia va interzice companiilor să vândă petrol cu mai puţin de 60 de dolari barilul

„Da, este sigur că se va face”, a spus el, cu ocazia declaraţiilor făcute presei, întrebat fiind în legătură cu introducerea acestui mecanism, conform agenţiei oficiale TASS.

„În prezent, discutăm, ajustăm decizia, abordăm subiectul cu companiile”, a adăugat Novak.

Vicepremierul a explicat faptul că Rusia va menţine producţia de petrol în decembrie la nivelul din noiembrie, în pofida plafonului şi embargoului comunitar asupra petrolului rusesc livrat pe mare, care au intrat în vigoare luni.

„Avem încredere că în decembrie vânzările pe piaţa mondială vor fi la nivelul din noiembrie. Mai departe, vom vedea cum se vând produsele respective, cum evoluează piaţa. Aici există multe incertitudini, în special legate de cererea economiei globale”, a subliniat el.

Novak a semnalat că producţia de petrol a Rusiei a crescut cu 2,2% în perioada ianuarie-noiembrie 2022, la 488 milioane tone. Totuşi, el a admis că Rusia ar putea reduce producţia de petrol în viitor, dar a menţionat că nu crede că va fi o scădere importantă.

„Nu cred că vor fi volume mari. Însă nu excludem asta, deşi facem tot posibilul pentru ca situaţia să fie stabilă şi vânzările de petrol să se menţină la nivelul din 2022”, a mai spus oficialul rus.

„Petrolul din Rusia are cerere pe pieţele mondiale, petrolul îşi va găsi cumpărători. Rusia este cel mai mare furnizor mondial de petrol pentru pieţele energetice mondiale. Petrolul rusesc a avut mereu cerere şi va avea. Da, lanţurile şi mecanismele logistice se schimbă acum. Însă nu vedem nicio tragedie în asta”, a adăugat vicepremierul rus.

Novak a preconizat că introducerea unui preţ maxim pentru petrolul rusesc va conduce doar la o diminuare a investiţiilor în industrie la nivel mondial şi asta, la rândul său, va provoca o penurie de resurse energetice în viitor şi o creştere a preţurilor.

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a subliniat, la rândul său, că interesele Rusiei în comerţul cu resurse energetice vor fi asigurate, deoarece petrolul rusesc îşi va găsi cumpărători, scrie TASS.

„Nu am niciun dubiu că produsele noastre îşi vor găsi cumpărători. După cum am înţeles, departamentele noastre şi structurile relevante s-au pregătit pentru plafonare într-o serie de sectoare şi aspecte. Vom vedea cum reacţionează piaţa în viitor, dar interesele noastre în acest sector vor fi protejate într-o formă sau alta”, a dat el asigurări.

Totodată, acesta a opinat că, prin introducerea plafonului de preţ pentru petrolul rusesc, SUA şi Uniunea Europeană „îşi taie craca pe care stau”.

„În final, persoanele obsedate de idei antiruse îşi vor da seama că planurile lor nu vor avea rezultate, pentru că ceea ce vor obţine va fi volatilitate, instabilitate, fluctuaţii de preţ, imprevizibilitate”, a punctat Riabkov, citat de EFE.

Te-ar mai putea interesa și
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul competiţional 2026 este foarte probabil să reuşească după ce a fost......
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...