Rusia va suspenda negocierile în dosarul gazelor dacă Ucraina nu-şi plăteşte datoria – oficial rus

Economica.net
12 05. 2014
gaze_74638200_84621800

‘Pentru orice compromis, mai întâi trebuie plătite datoriile’, a indicat oficialul rus, adăugând că din luna martie societatea ucraineană Naftogaz nu a mai plătit nimic Rusiei.

Reacţia sa survine după ce ministrul rus al energiei, Alexandr Novak, a anunţat săptămâna trecută, la finalul reuniunii de la Varşovia cu omologul său ucrainean şi cu comisarul european al energiei, Gunther Ottinger, că Rusia va solicita Ucrainei plata în avans pentru gazele ce îi vor fi livrate începând din luna iunie.

Obiectivul acelei întâlniri a fost de a găsi soluţii pentru reglementarea diferendului dintre Moscova şi Kiev cu privire la preţul gazelor naturale şi la datoria acumulată de Ucraina, dar ea nu s-a finalizat cu niciun acord.

După eliminarea a două discounturi acordate pe vremea preşedintelui Viktor Ianukovici, Gazpromul a crescut preţul gazelor livrate Ucrainei, de la 268 de dolari mia de metri cubi la aproape 500 de dolari. Autorităţile de la Kiev refuză să achite acest nou tarif şi contestă de asemenea datoria cerută de Gazprom pentru livrările din ultimele luni. Conform furnizorului rus, această datorie se cifrează în prezent la circa 3,5 miliarde de dolari, după includerea sumelor aferente lunii aprilie.