Rusia vrea fuzionarea a două fabrici de armament sub numele Kalaşnikov

Economica.net
20 11. 2012
kala_71827500

Proiectul care prevede fuziunea dintre uzina Ijmaş, unde sunt fabricate puştile Kalaşnikov şi o altă uzină, Ijmeh, ambele situate la Ijevsk, capitala republicii Udmurtia, măsură recomandată de vicepremierul rus Dimitri Rogozin, responsabil de industria militară.

„În ceea ce priveşte această fuziune, bineînţeles că este posibil”, a declarat Putin, în timpul unei întâlniri cu Rogozin, relatează agenţia Interfax.

Fuziunea ar trebui să contribuie la „ameliorarea situaţiei, nicidecum la deteriorarea ei”, a subliniat preşedintele, indicând nevoia unei atenţii deosebite acordate „problemelor sociale”, legate de această fuziune.

Mihail Kalaşnikov, în vârstă de 93 de ani, precum şi alţi 16 angajaţi ai uzinii de la Ijmaş au condamnat în octombrie proasta gestiune a companiei, care plăteşte salarii mici, într-o scrisoare deschisă adrestată lui Putin, căruia i-au cerut să salveze uzina.

Ijamş, ca şi Ijmeh, se confruntă cu o criză financiară din cauza absenţei, de ani buni a comenzilor venite din partea Ministerului Apărării, depozitele militare ruse fiind deja saturate de arme automate, a explicat luni Rogozin.

„S-a propus fuzionarea celor două companii sub numele Kalaşnikov”, în scopul de a „concentra în cadrul grupului, întreg potenţialul industrial” şi de „a crea o uzină modernă pentru fabricarea armelor de foc”, a declarat acesta.

Rogozin a anunţat în cursul săptămânii trecute că Mihail Kalaşnikov a fost de acord cu utilizarea numelui ca marcă înregistrată a grupului ce urmează să ia fiinţă şi care reuneşte cele două uzine în cadrul întreprinderii publice Rostehnologhii.

Ijmaş, fondată în 1807, este unul dintre cei mai importanţi producători ruşi de arme de foc, inclusiv puşti de asalt AK-47 şi versiunile sale ulterioare.

Ijmeh, întreprindere creată în 1942 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este, de asemenea, unul dintre cei mai renumiţi producători de armament din Rusia.