Rusia vrea să devină şi un important exportator mondial de porumb

Economica.net
20 05. 2016
porumb_99692200_07621400

Potrivit firmei de consultanţă SovEcon, în sezonul care va începe în luna octombrie a acestui an fermierii ruşi vor recolta o cantitate record de 13,7 milioane tone de porumb. Chiar dacă deocamdată exporturile de porumb ale Rusiei sunt mult mai mici decât cele ale SUA şi Braziliei, ele vor devansa pentru prima dată exporturile de orz devenind al doilea produs agricol exportat de Rusia.

‘Rusia nu este încă o mare putere pe piaţa porumbului dar devine din ce în ce mai importantă. În urmă cu cinci ani avea un program de export nesemnificativ. A trecut de la zero la depăşirea orzului în exporturi’, a declarat Swithun Still, director la firma elveţiană Solaris Commodities SA, cel mai mare trader de porumb rusesc.

Conform estimărilor Departamentului american al Agriculturii (USDA), recolta record din acest sezon a ajutat Rusia să devină al cincilea mare exportator mondial de porumb, devansând Uniunea Europeană, unde producţia fost afectată de secetă.

La rândul său, directorul SovEcon, Andrey Sizov, estimează că producţia de porumb a Rusiei va urca de la 13,2 milioane tone în acest sezon la 13,7 milioane în sezonul următor în condiţiile în care suprafaţa cultivată a crescut cu 7,1% până la trei milioane de hectare. Sizov a precizat că fermierii ruşi au decis să majoreze suprafeţele cultivate cu porumb pentru că acest produs este mai puţin sensibil la evoluţiile politice comparativ cu grâul. Autorităţile ruse au intervenit în mod repetat pe piaţa grâului interzicând exporturile iar recent au introdus o taxă la exporturile de grâu, care va fi prelungită, probabil, şi în sezonul următor. ‘Nu aş fi surprins să văd că producţia de grâu stagnează în Rusia pe termen mediu în timp ce producţia de porumb va continua să crească’, a subliniat Andrey Sizov.

Porumbul este mai uşor de produs, iar costurile sunt mai mici decât în cazul grâului. În plus, fermierii ruşi cultivă un soi de porumb nemodificat genetic ceea ce atrage de asemenea cumpărătorii. Turcia şi Coreea de Sud sunt în prezent cei mai mari cumpărători de porumb din Rusia.

USDA estimează că exporturile de porumb ale Rusiei vor creşte cu 7,1% în sezonul următor după ce au crescut cu 31% în exerciţiul anterior. În schimb, exporturile de orz ar urma să scadă cu 25% în acest sezon până la patru milioane de tone şi să stagneze în sezonul următor.