Rusia vrea să-și crească exporturile de motorină în februarie, în ciuda embargoului și a plafonării prețurilor

03 02. 2023
petrolier

Un embargou privind importurile de produse petroliere rafinate ruseşti în ţările UE va intra duminică în vigoare, iar Grupul celor şapte state puternic industralizate (G7) ar urma să impună la rândul său plafoane de preţ pentru livrările ruseşti de combustibili.

În pofida acestor măsuri restrictive, exporturile totale de motorină din porturile ruseşti de la Marea Neagră şi Marea Baltică ar urma să crească cu 5% până la 10% în luna februarie comparativ cu luna ianuarie, până la 4,2-4,3 milioane de tone, arată datele furnizate de traderi.

Rusia şi-a majorat deja livrările de motorină spre Turcia şi Maroc, în încercarea de a-şi redirecţiona produsele petroliere înaintea embargoului UE.

Cu toate acestea, sursele din piaţă spun că, în această lună, livrările de motorină de la rafinăriile ruseşti ar putea fi mai mici decât se preconiza. „Pe lângă embargou, livrările de produse rafinate ar putea fi afectate de vremea nefavorabilă din porturile Novorossiisk şi Tuapse de la Marea Neagră”, a spus unul dintre traderi.

De asemenea, rafinăriile ruseşti ar putea reduce producţia de carburanţi în funcţie de nivelul plafonului de preţ, care nu a fost încă stabilit, susţin traderii. „Dacă marjele vor deveni negative, producţia de combustibili ar putea să scadă rapid şi semnificativ”, a adăugat un trader.

Lipsa de tancuri petroliere disponibile este un alt factor care ar putea limita exporturile ruseşti de motorină, a adăugat o sursă citată de Reuters.