Ruşii de la Mechel vând fabricile din România, dar le fac datoare mai întâi la firme fantomă
Adunarea Generală a Acţionarilor Mechel Câmpia Turzii, fosta Industria Sârmei, va ratifica în 11 noiembrie o decizie prin care compania s-a împrumutat cu 48 de milioane de euro de la o firmă cipriotă la o dobândă de 5% pe an, potrivit unui document trimis Bursei.
Patronii ruşi ai combinatului apelează la această metodă chiar dacă fabrica este de vânzare, laolaltă cu celelalte două pe care Mechel le deţine în România, după cum scriam aici. Întrucât Cipru este un paradis fiscal, este foarte greu de aflat cine este în spatele offshore-ului Skyblock Limited, însă este de presupus că este tot Mechel, întrucât în cei aproape 10 ani de când ruşii au intrat în România au apelat permanent la împrumuturi intra-grup.
Cei 48 de milioane de euro sunt compuşi din două împrumuturi, ambele de la aceeaşi firmă din Cipru: unul de 5 milioane de euro contractat în iunie şi scadent la sfârşitul acestui an şi unul de 43 de milioane de euro contractat în iulie şi scadent în iulie 2013.
Împrumuturile sunt gajate cu toate bunurile mobile şi imobile ale fabricii, sub condiţia ca valoarea contabilă a acestora să nu depăşească valoarea totală a celor două debite.
Mechel are patru fabrici în România: Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Oţeluri Speciale Târgovişte şi Laminorul Brăila. Toate aceste companii au recurs, de-a lungul timpului, la împrumuturi de la firmele din grup, cu precădere de la Mechel Elveţia care este, de asemenea, un offshore.
Din cauza problemelor financiare la nivel internaţional, patronul Mechel Igor Zyuzin a decis scoaterea la mezat a mai multor fabrici din centrul şi estul Europei printre care şi cele patru din România.