Ruşii îi obligă pe locuitorii zonelor ocupate din sudul Ucrainei să renunţe la produsele ucrainene şi să folosească rubla

Trupele ruse au început să ceară ca proprietarii magazinelor din unele localităţi pe care militarii Moscovei le-au ocupat în sudul Ucrainei să renunţe la produsele ucrainene şi la folosirea monedei naţionale hrivna, folosind în schimb rubla, a informat vineri administraţia militară regională din Zaporojie, citată de agenţia locală Ukrinform, transmite EFE.
AGERPRES - vin, 29 apr. 2022, 12:13
Ruşii îi obligă pe locuitorii zonelor ocupate din sudul Ucrainei să renunţe la produsele ucrainene şi să folosească rubla

Această stare de fapt se înregistrează în două sate de lângă oraşul Melitopol, în regiunea Zaporojie (sud), unde „ocupanţii ruşi cer ca oamenii de afaceri locali să-şi deschidă magazinele, cafenelele şi alte centre de alimentaţie şi petrecere a timpului liber”, a explicat administraţia militară.

Regiunea Zaporojie, unde se găseşte cea mai mare centrală nucleară din Europa, se află la nord de Peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat ilegal de ruşi în 2014, cu încălcarea tratatelor internaţionale, notează EFE.

Militarii ruşi care ocupă în prezent Zaporojie spun că „una dintre condiţiile pentru funcţionarea în siguranţă (a magazinelor) este renunţarea la produsele ucrainene. Totodată, proprietarii (magazinelor) sunt ‘încurajaţi’ să vândă produse fabricate în Crimeea ocupată şi să înceapă să introducă o ‘zonă pentru ruble'”, a mai anunţat administraţia militară regională într-un comunicat de presă.

Potrivit locuitorilor din Vasilivka, unul dintre satele din regiune, numărul militarilor ruşi a crescut semnificativ în localitate.

Militarii ruşi „staţionează în zone rezidenţiale, ascunzându-se în spatele civililor, folosindu-i pe aceştia pe post de scuturi umane. Se ştie totodată că invadatorii distribuie ajutoare umanitare şi medicamente doar acelora care sprijină făţiş ocupaţia şi promovează acţiunile lor criminale”, a acuzat administraţia militară regională.

În acelaşi timp, un număr semnificativ de locuitori din această regiune refuză să coopereze cu invadatorii ruşi, potrivit sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...