Ruşii vor să construiască în Paris cele mai înalte turnuri din Europa, investiţie de 3 mld. euro

Economica.net
17 09. 2013
hermitage_plaza_paris_39815900

Complexul va avea două turnuri cu înălţimea de 320 de metri fiecare, faţă de cei 310 metri ai clădirii Shard din Londra, în prezent cea mai înaltă din Europa.

În Paris, noile clădii vor fi depăşite ca înălţime doar de Turnul Eiffel.

Proiectul presupune o investiţe estimată la 3 miliarde euro şi este situat în cartierul financiar La Defense, pe malul Senei.

„Clădirile se vor putea vedea din tot oraşul. Sperăm să putem finaliza acordurile de finanţare până la sfârşitul acestui an şi vom începe lucrările anul viitor”, a declarat într-un intervu pentru Bloomberg directorul general al Hermitage, Emin Iskenderov.

Proiectul de la marginea Parisului va fi primul complex de zgârie-nori din Franţa care combină spaţii de birouri, apartamente şi un hotel, lansat într-o perioadă marcată de scăderea preţurilor locuinţelor şi a chiriilor.

Economia franceză traversează o perioadă de stagnare, cu şomajul la maxime istorice, după mai mulţi ani de creşteri de taxe în vederea reducerii deficitului bugetar şi a datoriei publice.

În 2010, arhitectul Jean Nouvel a renunţat la proiectul Signal, un turn de 301 metri cu birouri şi apartamente planificat pentru zona La Defense, pentru care nu a reuşit să găsească investitori.

Iskenderov susţine că nu este descurajat de situaţia economică dificilă şi invocă succesul acestui tip de proiect în Asia şi Orientul Mijlociu. Aşa-numitele proiecte mixte au devenit foarte populare în China, Statele Unite şi Dubai. Emiratul arab deţine recordul pentru cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, care oferă spaţii de birouri, apartamente şi un hotel de lux.

Unii analişti consideră că omul de afaceri rus ar putea avea succes, deoarece Franţa nu oferă în prezent astfel de servicii.

„Intenţionează să dezvolte servicii pe care nu le poţi găsi astăzi în Paris. Proprietarii vor avea acces la serviciile hotelului de lux, cameriste, room service, etc. Dacă va deveni realitate, cred că se va dezvolta o nouă piaţă. Va oferi privelişti incredibile”, comentează pentru Bloomberg şeful Sotheby’s International Realty for France & Monaco, Alexander Kraft.

Designul complexului este asigurat de Foster+Partners şi va fi denumit Hermitage Plaza.

Cele două turnuri vor avea 85, respectiv 86 de etaje, iar construcţia va fi finalizată la începutul anului 2019, potrivit lui Iskenderov.

Hermitage a obţinut autorizaţiile de construcţie pentru cele două turnuri şi alte patru clădiri mai mici din cadrul complexului în martie 2012, potrivit autorităţilor responsabile pentru zona urbanistică La Defense.

Proiectul va oferi 165.000 de metri pătraţi de apartamente, 40.000 metri pătraţi spaţii de birouri, 40.000 metri pătraţi spaţii comerciale destinate magazinelor şi restaurantelor, iar hotelul de 5 stele va ocupa 35.000 de metri pătraţi.

Turnurile vor fi construite cel mai probabil de grupul francez Bouygues, care a mai lucrat cu Hermitage la diverse proiecte din Franţa în ultimii 5 ani, a afirmat Iskenderov.

Preţul mediu al apartamentelor din Neuilly-sur-Seine, o suburbie de lux aflată în apropierea cartierului La Defense, a urcat cu 2,9% în trimestrul al doilea, la 9.320 euro pe metru pătrat, potrivit datelor notarilor publici şi ale institutului naţional de statistică Insee. În arondismentul al şaselea, cea mai scumpă zonă a Parisului, preţul mediu al spaţiilor de locuit a scăzut cu 8,8% în aceeaşi perioadă, la 12.000 euro pe metru pătrat.

Cererea pentru spaţii de birouri din Paris va scădea cu 20% în acest an, estimează analistul Olivier Gerard de la Cushman & Wakefield France. Rata medie de neocupare a spaţiilor de birouri este de 7,8% în Paris şi de 12% în La Defense, unde piaţa oferea la jumătatea anului 422.136 metri pătraţi.

Grupul de construcţii Vinci va finaliza anul viitor turnul D2, contractat de divizii ale Bouygues şi Societe Generale, şi un hotel cu 343 camere situat în cartierul financiar. Eiffage construieşte turnul de birouri Majunga (195 metri) pentru Unibail-Rodamco, în aceeaşi zonă. Unibail mai are în plan construcţia a alte două turnuri în La Defense, însă nu se grăbeşte, notează Bloomberg.

Hermitage va investi 853 milioane euro din resurse proprii în proiectul Hermitage Plaza, restul finanţării urmând să fie asigurată de banca rusă de stat Sberbank şi „o mare bancă internaţională”, precm şi din vânzări în avans, a afirmat Iskenderov.

Grupul rus speră să finanţeze construcţia şi din vânzarea în avans a unor apartamente de lux cu suprafaţa de 180 metri pătraţi, cotate la 3 milioane euro pe unitate.

Analiştii consideră că proiectul se adresează în primul rând străinilor interesaţi de o locuinţă de lux în Paris, cu servicii de talia unor centre financiare precum Hong Kong sau Tokyo.