Ruta de transport Bucureşti-Tunari, preluată de luni de Serviciul Transport Voluntari, după retragerea operatorului privat

Economica.net
05 08. 2019
autobuz_voluntari_758495867_61698400

Linia de autobuze R459 este operată de Serviciul Transport Voluntari SA, membru al TPBI.

Operatorul privat Brebenel Impex a anunţat, la data de 31.07.2019, retragerea autovehiculelor de pe relaţia Bucureşti – Tunari, informează TPBI. Brebenel Impex era singurul operator care presta serviciul de transport de călători în unitatea administrativ teritorială Tunari, conform licenţelor eliberate de Autoritatea Rutieră Română, conform sursei.

„Întrucât localitatea Tunari nu este tranzitată de niciun alt traseu regional, TPBI a analizat situaţia apărută şi a propus forurilor superioare soluţia tehnică necesară pentru ca, începând de luni, 5 august a.c., locuitorii comunei Tunari să aibă asigurat transportul pe relaţia cu municipiul Bucureşti. Serviciul Transport Voluntari SA, operator care funcţionează în Regiunea Bucureşti-Ilfov alături de STB SA şi de Ecotrans Chitila, a preluat relaţia cu localitatea Tunari după ce şi-a arătat disponibilitatea tehnică şi organizatorică necesară asigurării serviciului de transport public de călători pe un traseu prelungit al liniei regionale R459, Platforma Pipera – Baloteşti Spital SRI”, se menţionează în comunicatul transmis de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov.

TPBI este primul organism regional care funcţionează pe principii europene, constituit ca structură de cooperare a autorităţilor publice locale din întreaga Regiune Bucureşti – Ilfov. Asociaţia are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători.