Rutele ocolitoare ale Văii Oltului în perioada defrișării versantului, pentru construcția A1 Sibiu – Pitești

Circulația rutieră va fi închisă pe DN7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000, în intervalul orar 06:00 – 20:00, în perioada 8 iulie - 9 august. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a comunicat vineri rutele ocolitoare.
Anemona Andone - vin, 05 iul. 2024, 14:02
Rutele ocolitoare ale Văii Oltului în perioada defrișării versantului, pentru construcția A1 Sibiu - Pitești

Rute propuse pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone aflate în tranzit:

• Pentru relația București – Veștem (Sibiu) și retur:
București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem – intersecție cu DN 7

• Pentru relația Pitești – Brașov și retur:
Pitești → DN73 – A3 → Râșnov → Brașov

• Pentru relația București – A1 Simeria (precum și zonele de vest, centru și nord ale țării) și retur:
București → A1 → Pitești → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1

dn7

Totodată pentru această relație sunt propuse și următoarele rute alternative:
București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1
București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Dr. Tr. Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1
București → DN6 → Alexandria → DN6 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1
București → DN6 → Alexandria → DN6 → Craiova → DN6 → Dr. Tr. Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1

Circulația vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 242 + 600, precum și între Sibiu/Boița și punctul de lucru de la km. 250 + 000 se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.

Rutele ocolitoare pentru autoturisme

Pentru autovehiculele cu MTMA

În intervalele orare 7:30 – 8:00 și 16:30 –17:00 executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localitățile din proximitatea acestuia, se mai arată în comunicatul CNAIR dat vineri publicității.

Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.

Pe perioada instituirii închiderii circulaţiei pe sectorul de drum menţionat mai sus, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară precizate la art.32 alin 2 lit. a) şi b) din OUG 195/2002, precum și a autovehiculelor speciale de transport pacienți.

Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.

Concomitent, au fost demarate acțiuni pentru permiterea accesului pe DN10, Buzău – Brașov, a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 t.

De asemenea, au fost luate măsuri astfel încât pe rutele recomandate și propuse, în toată această perioadă să nu fie instituite alte restricții de circulație ce ar putea afectă fluența și siguranța circulației, iar acolo unde există acestea să fie ridicate în cel mai scurt timp posibil (așa cum este cazul restricției de circulație instituite pentru reabilitarea podului situat pe DN1 km 194+400 în zona localității Vlădeni, unde circulația se desfășoară semaforizat și cu piloți de trafic pe o singură bandă în dublu sens), au explicat reprezentanții CNAIR.

Aceștia menționează că lucrările ce se efectuează în acest moment urmează a fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni, continuarea lor fiind reluată după ridicarea restricțiilor de pe DN7.

CNAIR roagă participanții la trafic să urmărească indicatoarele rutiere din această zonă și să utilizeze și variantele de traseu propuse pe următoarele relații:
– Făgăraș →DN1 → Șercaia → DN73A → Brașov și retur
– Făgăraș →DN1 → Șercaia → DN1S → Hoghiz → DN13 → Brașov și retur

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar construcția autostrăzii Sibiu – Pitești este extrem de importantă, nu doar pentru România, ci și pentru economia europeană. Autostrada Sibiu – Pitești este deosebit de relevantă pentru desfășurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcțional o traversare de la Vest la Est a teritoriului național. De asemenea, este și prima legătură cu rețeaua rutieră europeană care traversează Munții Carpați, conectând Transilvania și Muntenia printr-o rețea rutieră modernă care va asigura circulația în condiții de siguranță. Mai mult, trebuie conștientizat că defrișările cu circulația deschisă ar reprezenta un real pericol pentru siguranța traficului și pentru integritatea fizică a celor care ar tranzita zona unde se desfășoară lucrările”, se arată în comunicatul CNAIR.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a venit joi seara cu precizări privind programul de închidere a DN7, Valea Oltului, una dintre cele mai aglomerate rute transcarpatice pentru transportul de marfă. Astfel, circulația pe DN7 urmează să fie închisă ziua între Boița și Lazaret, de la 6 dimineața până la 8 seara în perioada 8 iulie – 9 august, pentru lucrări la A1 Sibiu – Pitești.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat miercuri că circulația pe DN7, Valea Oltului, va fi închisă pe perioada zilei între 8 iulie și 9 august, pentru lucrări la Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2. Potrivit lui, măsura nu putea fi evitată.

În aprilie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizație de construire pentru secțiunea 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești (A1), mai exact pentru primul kilometru dinspre Boița. Aici urmează să fie construit un viaduct de 650 de metri. Amintim că asocierea Mapa – Cengiz a câștigat contractul pentru acest lot montan din prima autostradă transcarpatică a României.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...