Ryanair cumpără 100 de avioane Boeing. Comanda ar putea ajunge la 22 miliarde de dolari

Compania aeriană irlandeză Ryanair a înaintat o comandă fermă pentru 100 de avioane de pasageri Boeing 737 Max 8, comandă evaluată la 11 miliarde de dolari pe baza preţului de catalog, au anunţat luni cele două companii, transmite AFP.
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 15:00
Ryanair cumpără 100 de avioane Boeing. Comanda ar putea ajunge la 22 miliarde de dolari

De asemenea, Ryanair şi-a rezervat o opţiune pentru alte 100 de aparate similare ceea ce ridică valoarea totală a comenzii la 22 de miliarde de dolari. Preţul de listă pentru un avion Boeing 737 Max 8 este de 104 milioane de dolari însă în mod normal companiile aeriene negociază reduceri semnificative, în special în cazul comenzilor mari.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a comandat deja anul trecut un număr de 175 de avioane Boeing 737-800 cu o valoare de catalog de 15,6 miliarde de dolari. În luna iulie a acestui an directorul general de la Ryanair, Michael O’Leary, a anunţat că transportatorul va menţine această comandă chiar dacă este interesat şi de versiunea mai mare Boeing 737 Max 8.

Noua versiune a avionului Boeing 737 va putea transporta cu 11 pasageri mai mult decât versiunea anterioară, ceea ce va ajuta compania irlandeză să-şi atingă obiectivul vizând creşterea cu 50% a pasagerilor transportaţi în următorii zece ani, până la 150 de milioane de persoane, cu o flotă care ar urma să ajungă la 520 de avioane.

Ryanair, prezentă şi pe piaţa din România, a avut 81,7 milioane de pasageri în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie, în creştere faţă de 79,3 milioane, în anul fiscal precedent.

Cele mai noi
Te-ar mai putea interesa și
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
Șase dintre cele 17 imobile consolidate seismic prin fonduri PNRR se află în prezent în execuție, precizează directorul executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu......
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Un oraș cu 10 milioane de locuitori este șocant de pustiu, au apucat să transmită iranienii despre Teheran, înainte ...
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Armata israeliană a informat că aproximativ 25 de avioane de luptă au atacat peste 40 de obiective militare în vestul ...
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, ...