Ryanair intră pe aeroportul din Cluj-Napoca din 2019 cu zboruri spre Londra

Gigantul aerian Ryanair intră pe aeroportul din Cluj-Napoca cu zboruri spre Londra Southend, din martie 2019. 
Andrada Ghira - mie, 13 iun. 2018, 10:38
Ryanair intră pe aeroportul din Cluj-Napoca din 2019 cu zboruri spre Londra

Ryanair a anunţat prima rută pe care o va opera de pe Aeroportul din Cluj-Napoca în orarul de vară din 2019. Zborul spre Londra Southend va fi operat cu o frecvenţă de trei zboruri săptămânale începând cu luna aprilie a anului viitor. 

Până vineri, 15 iunie, pasagerii interesaţi pot achiziţiona bilete la preţul promoţional de 25 de euro/segment. 

„Salutăm decizia Ryanair de a demara zboruri de la Cluj. Astfel, vom avea o nouă companie aeriană pe Aeroportul Internaţional Cluj, începând cu sezonul de vară 2019. Managementul aeroportuar a negociat cu Ryanair vreme de mai bine de 10 ani şi speră într-o colaborare constructivă benefică dezvoltării aeroportului dar şi a întregii regiuni”, spune David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj. 

Ryanair a anunţat la începutul acestui an că va renunţa la zborurile din programul de iarnă de pe aeroporturile din Craiova şi Oradea. În plus, compania a închis prima bază din România, cea de la Timişoara, unde a păstrat doar zborul intern spre Bucureşti. 

Gigantul aerian Ryanair a înregistrat o creştere de 10% a profitului după impozitare, la 1,45 miliarde de euro pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie, în ciuda faptului că a fost nevoie să anuleze 20.000 de zboruri în luna septembrie a anului trecut, ca urmare a grevei piloţilor. Previziunile pentru următorul an fiscal sunt ceva mai pesimiste, în sensul în care profitul se va reduce la 1,25 – 1,35 miliarde de euro, pe fondul creşterii preţului la petrol, dar şi a majorării costurilor cu angajaţii, se arată în raportul financiar al companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...