Ryanair îşi extinde operaţiunile din Budapesta pe 26 de noi rute, odată cu falimentul Malev

Compania aeriană low-cost Ryanair va efectua zboruri pe 26 de noi rute din Budapesta, după ce operatorul de stat ungar aflat în faliment Malev a oprit vineri dimineaţă toate zborurile.
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 16:08

Ryanair anunţase în ianuarie că va opera curse pe cinci rute din Budapesta, dar după falimentul Malev a decis suplimentarea acestora la 31, se arată într-un comunicat al companiei.

Operatorul irlandez va avea patru noi aeronave Boeing 737-800 pe aeroportul din Budapesta, care vor începe să efectueze zboruri peste două săptămâni, urmând că transporte până la 2 milioane de pasageri pe an.

Ryanair are peste 700 de angajaţi piloţi şi însoţitori de zbor ungari şi intenţionează să mai angajeze personal de la Malev, pentru cele patru noi aeronave.

Planurile Ryanair necesită un acord cu Budapest Airport, cu care se află deja în negocieri.

Ryanair are oprite la sol 80 de avioane, pentru perioada iernii, astfel încât are capacitatea să reacţioneze imediat pentru compensarea problemelor create de falimentul Malev, se mai arată în comunicat.

Compania low-cost Wizz Air a anunţat de asemenea că va investi 100 milioane de dolari pentru extinderea operaţiunilor din Budapesta şi va relua zborurile din Bucureşti spre capitala Ungariei, după ce Malev a încetat toate zborurile.

Malev a intrat în această săptămână în faliment, sub protecţie specială faţă de creditori, iar guvernul a numit un administrator special. Vineri, avioanele programate pentru zboruri au fost reţinute la sol pentru neplata datoriilor, care totalizează 60 miliarde forinţi (270 milioane dolari).

Malev generează 40% din rulajul anual al aeroportului internaţional de la Budapesta şi dispune de o flotă de 22 de aeronave pentru pasageri, contractate în leasing.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
Un număr de 4.392 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023, conform......
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează ...
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim considerat acceptabil de OMS
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim ...
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ...
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru ...