Ryanair majorează estimările privind câştigul anual şi numărul de pasageri
În anul fiscal care se încheie în martie 2015, compania irlandeză ar urma să înregistreze un profit aproape de nivelul superior al estimării din iulie, când aceasta a anunţat că estimează un profit între 620 şi 650 milioane de euro. Dar rezultatele vor depinde semnificativ de evoluţiile din semestrul doi al anului, avertizează Ryanair, ale cărei acţiuni au urcat joi cu 4,2%, la 7,6 euro, la bursa de la Dublin.
Operatorul aerian se aşteaptă la o creştere a traficului anual de la 86 la 87 milioane de pasageri, după ce campania de imagine prin care Ryanair vrea să arate că este mai apropiat de nevoile clienţilor este un succes.
‘Ne aşteptăm acum la un avans al traficului în timpul iernii, deoarece am deschis noi baze la aeroporturile din Koln, Gdansk, Glasgow şi Varşovia şi am sporit frecvenţa zborurilor de pe aeroportul din Dublin spre oraşele din Marea Britanie şi spre capitalele europene’, a declarat, joi, şeful Ryanair, Michael O’Leary, la Adunarea Generală a Acţionarilor.
Luna aceasta, Ryanair a înaintat o comandă fermă pentru 100 de avioane de pasageri Boeing 737 Max 8, comandă evaluată la 11 miliarde de dolari pe baza preţului de catalog. De asemenea, Ryanair a luat o opţiune pentru alte 100 de aparate similare, ceea ce ridică valoarea totală a comenzii la 22 de miliarde de dolari. Preţul de listă pentru un avion Boeing 737 Max 8 este de 104 milioane de dolari, însă, în mod normal, companiile aeriene negociază reduceri semnificative, în special în cazul comenzilor mari.
Ryanair, prezentă şi pe piaţa din România, a avut 81,7 milioane de pasageri în anul fiscal încheiat la 31 martie, în creştere faţă de 79,3 milioane, în anul fiscal precedent.