Ryanair majorează estimările privind câştigul anual şi numărul de pasageri

Ryanair a revizuit în creştere, pentru a treia oară în acest an, estimările privind profitul şi numărul de pasageri transportaţi în anul fiscal 2014, pe fondul numărului de rezervări pentru iarnă peste aşteptări, transmite RTE News.
Economica.net - joi, 04 dec. 2014, 09:20
Ryanair majorează estimările privind câştigul anual şi numărul de pasageri

Profitul după taxe al companiei irlandeze ar urma să ajungă la 810 – 830 de milioane de euro în perioada octombrie 2014 – martie 2015, faţă de un câştig de 750 – 770 de milioane de euro estimat anterior, scrie Agerpres.

Revizuirea vine după ce noul program dedicat clienţilor a înregistrat rezultate peste aşteptări, iar rezervările pentru lunile de iarnă au crescut semnificativ.

În noiembrie, compania a transportat 6,35 milioane de pasageri, o creştere de 22% faţă de perioada similară din 2013.

Acţiunile companiei au urcat joi cu 6,8% la Bursa de la Dublin.

În anul financiar ce se va încheia la 31 martie 2015, Ryanair se aşteaptă să transporte peste 90 de milioane de pasageri, faţă de 89 milioane cât estima anterior cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa. Majorarea vine după ce campania de imagine prin care operatorul vrea să arate că este mai apropiat de nevoile clienţilor a înregistrat succes.

De asemenea, grupul irlandez a lansat un nou produs care permite clienţilor să-şi schimbe gratuit rezervările.

Ryanair intenţionează să-şi majoreze cota de piaţă prin reducerea cu până la 5% a biletelor în iarnă şi cu 10% în primele trei luni din 2015.

Principalii operatori aerieni din Europa, Lufthansa şi Air France, şi-au revizuit în scădere estimările privind profitul, din cauza concurenţei mai ridicate şi a costurilor din industria aviaţiei.

Ryanair, prezentă şi pe piaţa din România, a avut 81,7 milioane de pasageri în anul fiscal încheiat la 31 martie, în creştere faţă de 79,3 milioane, în anul fiscal precedent.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...