Ryanair oferă bilete la 9,99 euro datorită victoriei lui Trump: Vom „trumpfa” în faţa oricărei oferte
‘Vom ´trumpfa´ în faţa oricărei oferte’, a anunţat compania cu sediul la Dublín pe site-ul său, unde a pus o imagine cu candidatul republican lansând un sărut.
Promoţia va fi disponibilă pentru internauţi până la miercuri, la ora 24:00 GMT (joi ora 2:.00, ora României), a semnalat compania aeriană, lider în Europa în sectorul low cost.
Într-un comunicat, Ryanair glumeşte şi în legătură cu fostul referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după care a lansat o ofertă similară, şi spune că, ‘spre deosebire de Brexit’ ‘acum, în sfârşit, am primit rezultatul corect al alegerilor din SUA’.
‘Surprinzătoare ofertă! Viitorul poate nu este strălucitor, dar este portocaliu’, au adăugat reprezentanţii companiei în comunicat, făcând referire la bronzul noului preşedinte american ales.
.Brexitul şi devalorizarea lirei sterline a determinat Ryanair să-şi diminueze cu 5 % estimările de creştere a profiturilor pentru actualul exerciţiu financiar, care se încheie în martie.
Ca şi în iunie, când a avut loc referendumul britanic, dolarul şi pieţele financiare internaţionale au experimentat miercuri un şoc după alegerea lui Trump, dar compania aeriană a decis să profite de campania mediatică pentru a pune în vânzare, cu umor, o ofertă de bilete ieftine.