Ryanair – Profituri record în perioada sărbătorilor de iarnă

30 01. 2023
ryanair 59448339

Operatorul aerian irlandez a informat că, în perioada octombrie – decembrie 2022, al treilea trimestru al anului său financiar, a câştigat 211 milioane de euro, faţă de precedentul record de 106 milioane de euro, în ultimele trei luni din 2017. Analiştii se aşteptau la un câştig de 200 milioane de euro în perioada octombrie – decembrie 2022, scrie Agerpres.

Ryanair a reiterat previziunile privind înregistrarea unui profit după taxe între 1,325 şi 1,425 miliarde de euro în anul financiar care se va încheia la 31 martie 2023. În ianuarie, Ryanair şi-a îmbunătăţit estimările la 1 – 1,2 miliarde de euro, în urma majorării cererii pentru călătorii, după ridicarea restricţiilor.

De asemenea, numărul pasagerilor transportaţi de Ryanair a atins nivelul record de 38,4 milioane în ultimele trei luni din 2022. În anul financiar care se va încheia la 31 martie 2023, compania se aşteapă să transporte 168 milioane de pasageri, mult peste precedentul nivel record, de 149 milioane, înaintea pandemiei.

„În condiţiile în care turiştii din Asia revin şi aprecierea dolarului îi încurajează pe americani să exploreze Europa, vedem o cerere robustă pentru zborurile din perioada sărbătorilor pascale şi a verii din 2023”, a afirmat directorul general Michael O’Leary.

Şi rivalele Wizz Air şi EasyJet au raportat rezervări semnificative în perioada verii.