Ryanair va finaliza despăgubirile în bani, vouchere sau mutarea zborurilor până la sfârşitul acestei luni
Din 1 iunie, de când biroruile Ryanair din Dublin s-au redeschis, a fost adus personal suploemtar pentru a elimina întârzierile despăgubirilo oferite clienților, astfel că toate solicitările de despăgubiri pentru martie au fost rezolvate, iar la jumătatea lunii iunie, jumătate dintre despăgubirile în cash au fost și ele rezolvate. Până la 15 iulie, susține companie, vor fi definitivate despăgubirile pentru luna aprilie, iar la sfârșitul acestei luni toate despăgubirile aferente lunii mai și cele mai multe din iunie vor fi și ele procesate.
Cifrele includ și pasagerii care au acceptat vouchere de călătorie sau mutarea zborurilor operate de Ryanair în iulie, august sau septembrie.
Ryanair a solicitat, de asemenea, agenților de turism online (OTA) să ofere detalii exacte despre rezervările lor neautorizate, astfel încât Ryanair să poată procesa și aceste rambursări. O minoritate semnificativă dintre restituirile Ryanair sunt blocate din cauza OTA-urilor care utilizează adrese de e-mail false și carduri de credit virtuale atunci când fac rezervări, și nu pot fi identificați consumatorii individual. Ryanair invită toți clienții afectați care nu și-au primit încă rambursarea să contacteze serviciul clienți al agențiilor de turism pentru a se asigura că au acționat pe e-mailurile de notificare ale Ryanair și cooperează cu Ryanair, astfel încât aceste solicitări de rambursare pot fi, de asemenea, procesate.