Ryanair va opera din aprilie pe Aeroportul Internaţional Transilvania din Târgu Mureş

Economica.net
17 01. 2013
ryanair_91399100

 Kate Sherry, director adjunct de dezvoltare în relaţia cu aeroporturile al Ryanair, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că parteneriatul strategic încheiat de companie, pe o perioadă de cinci ani, cu Aeroportul Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş, se va concretiza prin introducerea, din luna aprilie, a două noi rute operaţionale de la acest aeroport.

Rutele noi sunt către Bruxelles şi Pisa, cu o frecvenţă de câte două zboruri pe săptămână, iar primele curse vor avea loc din 30 aprilie, respectiv 2 mai, preţul fiind de 28 de euro.

Acestea urmează să aducă anual Aeroportului din Târgu Mureş peste 30.000 de pasageri, constituind un potenţial uriaş de dezvoltare a zonei deservite, a spus Kate Sherry.

Ea a precizat că Ryanair, singura companie aeriană ultra-low cost din Europa, mai operează în România doar la Constanţa, iar din luna aprilie va lansa noile rute de la Aeroportul Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş.

Targetul companiei este de 80.000 de pasageri anual în România, din care 30.000 de la Târgu Mureş, a arătat Kate Sherry adăugând că aceste două noi rute le oferă posibilitatea pasagerilor din zonă de a întreprinde călătorii de afaceri, de studii sau în scop turistic.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş şi ai Consiliului Judeţean Mureş, parteneriatul strategic cu Ryanair, încheiat pe o perioadă de cinci ani, doreşte să vină în întâmpinarea nevoilor pasagerilor din regiunea deservită şi să susţină totodată dezvoltarea acesteia.

„Cel mai mare operator ultra low-cost ne consideră partener strategic. Acest parteneriat este un pas mic pentru Aeroportul «Transilvania», însă este un pas uriaş pentru dezvoltarea întregii regiuni deservite de Aeroportul din Târgu Mureş”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al aeroportului, Peti Andras.

El a menţionat că pentru Aeroportul Internaţional „Transilvania” se doreşte creşterea traficului cu 30 la sută în acest an, de la peste 305.000 de pasageri cât a avut în 2012, când s-a înregistrat un record, la 400.000.

La rândul său, preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, a precizat că, pentru atingerea acestui obiectiv, se poartă discuţii şi cu alţi operatori şi se încearcă introducerea unei curse zilnice a Tarom de la acest aeroport.

Potrivit acestuia, CJ Mureş nu suportă niciun fel de cheltuieli adiţionale, pentru Wizz Air, Ryanair sau orice alt operator aerian care are curse de la Aeroportul Internaţional „Transilvania”.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ryanair, rezervările pentru cele două rute noi de la Târgu Mureş pot fi făcute din 17 ianuarie, pe www.ryanair.com. Compania marchează lansarea celor două noi rute prin punerea în vânzare, în cursul lunilor februarie şi martie, a 100.000 de bilete la preţuri promoţionale, începând de la 15 euro, pentru călătorii în întreaga reţea europeană, ofertă disponibilă pentru rezervare până la miezul nopţii de luni, 21 ianuarie.

Compania aeriană irlandeză Ryanair operează peste 1.500 de zboruri pe zi, de la 53 de baze, pe 1.500 de rute din 28 de ţări, conectând astfel peste 168 de destinaţii. Ryanair operează cu o flotă de peste 290 de aeronave Boeing 737-800, are o echipă formată din peste 8.500 de oameni şi a deservit anul trecut peste 80 de milioane de pasageri.