S-a atins pragul de 100.000 de prosumatori. Un român din doi vrea să devină prosumator – EnergiaTa
“Dacă ne dorim o Românie sustenabilă, nu mai este suficient doar să creștem numărul de prosumatori. Așa că noua miză a comunității energiaTa, prima comunitate dedicată prosumatorilor din România, este să contribuie la viitorii prosumatori sustenabili ai României. Pentru aceasta, în următoarele luni, vom lansa Ghidul Prosumatorului Sustenabil, realizat în urma unui proces de co-creare în ecosistemul prosumatorilor”, a afirmat Claudiu Butacu, cofondator al platformei energiaTa, în cadrul unui eveniment la care au participat mai multe oficialități.
EnergiaTa este un proiect al EFdeN dedicat prosumatorilor, cu scop educațional și de conștientizare.
“Tranziția de la prosumator la prosumator sustenabil, propusă de inițiatorii proiectului energiaTa, pornește de la un set de motivații care depășesc aspectele financiare și vizează un consum responsabil de resurse și urmărirea eficienței energetice pe mai multe planuri.
Prosumatorul sustenabil dimensionează puterea instalației fotovoltaice în funcție de un scenariu de consum, bazat pe eficiență energetică, este interesat să facă tranziția către echipamente eficiente energetic și mobilitate electrică, urmărind eficiența consumului de resurse, nu doar de producția fotovoltaică pentru diminuarea facturii. În acest proces, energiaTa va sprijini prosumatorii din comunitate cu un set de instrumente educative, care să îi ajute să adopte un stil de viață sustenabil”, arată comunicatul de presă emis după eveniment.
“Din estimările noastre, probabil că ne îndreptăm spre 1.500 MW instalați până la sfârșitul anului. Problema dezechilibrelor este destul de accentuată. Dezechilibrele au început să aibă valori foarte mari atât din punct de vedere a cantității dezechilibrelor, cât și a valorii acestora. Pe lângă instalarea de capacități de stocare, o soluție (pentru problema dezechilibrelor) care credem noi că ar fi utilă, ar fi accesul operatorilor de distribuție în invertoare și posibilitatea utilizării invertoarelor efectiv ca mijloc de echilibrare a rețelei”, a declarat Viorel Alicuș, Director General ANRE.
“Ne bucurăm să putem susține EFdeN și energiaTa de mai mulți ani și să vedem că prosumatorii devin o parte importantă a sistemului energetic. Pentru a continua tranziția spre o decarbonare si mai mare, dar, totdată, să avem un sistem energetic rezilient și sustenabil, trebuie sa creăm stimulente potrivite pentru a nu injecta în rețea surplusul de electricitate. Aici vorbim de soluții de stocare, de dimensionare potrivită a instalațiilor si de un cadru legislativ echilibrat între prosumatori, distribuitori și furnizori”, a transmis Nicolas Richard, CEO ENGIE România.
Cu ocazia noului angajament, energiaTa și Cult Research, cu sprijinul ENGIE România, au lansat Barometrul Prosumatorilor din România care aprofundează realitatea prosumatorilor din România:
- 1 din 2 români consideră că este (foarte) probabil să devină prosumator în viitor, cea mai populară metodă de finanțare în rândul acestora fiind prin programul Casa Verde Fotovoltaice, al Administrației Fondului de Mediu (45%), urmată de fondurile proprii (32%),
- motivele principale pentru a deveni prosumatori sunt economisirea de bani (92%) și independența energetică.
- Principalele blocaje identificate de prosumatori sunt birocrația (48%) și costul ridicat al investiției
“În cadrul studiului s-a urmărit identificarea prosumatorilor și a potențialilor prosumatori în contextul comportamentului prosocial al acestora și implicarea în măsurile de mediu. Am descoperit o Românie axată pe economie ca metodă de eficiență energetică, cu privirea orientată către programele guvernamentale pentru a investi în panouri fotovoltaice sau acumulatori, dar care apelează la utilizarea resurselor financiare proprii în cea mai mare măsură. Creșterea prețurilor la energie și războiul de la graniță generează două variante de răspuns predominante: independența energetică (la nivel de gospodărie) și reducerea costurilor de consum”, a transmis Alexandru Zodieru, General Manager Cult Research.
EnergiaTa este o inițiativă civică lansată acum 7 ani de EFdeN, o organizație non-guvernamentală care activează în zonele de sustenabilitate, energie regenerabilă și schimbări climatice, premiată național și internațional cu peste 70 de premii. EnergiaTa a mapat problemele prosumatorilor și a realizat Ghidul Prosumatorului, un instrument care pune la dispoziție informațiile necesare pentru a deveni prosumator. Proiectul a contribuit la schimbarea legislației prosumatorilor în România prin colaborarea cu alte organizații și instituții publice.