S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber

Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua fază a Parcului Liniei.
Alina Stanciu - Dum, 28 apr. 2024, 14:34
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber

Azi, la mai puţin de un an distanţă de la inaugurarea primei faze a Parcului Liniei,  cel mai lung parc liniar din Europa, a fost dată în folosinţă a doua fază, dintre Gara Cotroceni şi Bd. Doina Cornea, potrivit unui comunicat al Primăriei Sector 6.

Noua porțiune are o lungime de 580 de metri şi o suprafaţă de 3,5 hectare, din care un hectar este ocupat de o pădure urbană. S-a ajuns astfel, în total, la peste 8 hectare de parc nou în mijlocul oraşului.

„Este cel mai mare parc deschis în Bucureşti, după Revoluţie. Din vara anului trecut şi până acum am adăugat încă patru hectare de spaţiu verde şi spaţii de relaxare pe locul pe care timp de 30 de ani a fost o groapă de gunoi. Sunt aici multe atracţii, noi locuri de joacă şi spaţii de relaxare inedite, o pistă de biciclete de aproximativ 1,5 km, inclusiv o pădure urbană. Numai în Faza 2 am plantat 1.500 de arbori, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Tot în noua bucată de parc există o piaţetă, fântână drydeck, o zonă unde flutură 30 de steaguri (27 ale statelor UE, plus un steag al Republicii Moldova, al UE şi al Primăriei Sectorului 6). O altă noutate aici e că linia ferată nu a mai fost acoperită cu deck, ci cu marnă, la fel de prietenoasă cu mediul.

Ce conţine noua bucată de parc, inaugurată azi:

– pistă de biciclete de 585 de metri, în continuare celei din faza întâi;

– o pădure urbană de 1 ha, cu 900 de arbori: brazi, pini, tei, salcâmi, pruni, arbori de lalea etc. Este prima pădure urbană într-o zonă intens locuită. În afară de această pădure, alţi 550 de copaci au fost plantaţi în Faza II a parcului, iar 350 de arbori au fost plantaţi în faza întâi;

– 2.500 de arbuşti şi mii de flori;

– suprafaţa spaţiului verde e de 5.093 mp, cu sistem automatizat de irigaţii;

– pe o bucată de 5.000 mp, care a fost denumită Liniei II bis, au fost amenajate doar alei încadrate de spaţiu verde;

– pumptrack (267 mp);

– fântână drydeck (64 mp);

– locuri de joacă;

– zonă de fitness şi de hamace;

– 5 foişoare smart, dotate cu prize şi WiFi;

– 4 pergole metalice, cu spaţii de relaxare;

– bănci de mai multe tipuri;

– cişmele şi toalete ecologice;

– 6 rastele de biciclete, cu câte 5 locuri fiecare; în faza întâi sunt alte 20 de locuri.

– panou informatic;

– totul este monitorizat video, cu camere de supraveghere.

Întreaga investiţie a costat 15 milioane de lei cu TVA.

Încep lucrările la faza III, cea mai mare

De acum, vor fi demarate lucrările la Faza III şi ultima, cea mai vastă, de 8 hectare şi 3 km. Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate şi a scos deja lucrările la licitaţie. Ca şi la fazele I şi II, lucrările vor începe cu igienizarea terenului viran. Faza III va fi una spectaculoasă, cu zone de picnic, de hamace, de căţărare, locuri de joacă, terenuri de sport, piaţetă urbană, zonă de artă urbană şi de evenimente, spaţii comerciale, dar şi o zonă de expoziţie CFR.

La final, între Lujerului – Valea Cascadelor – Bd. Doina Cornea, Bucureștiul va avea cel mai lung parc liniar din Europa (de peste 4,2 kilometri).

„Vom avea aici, undeva la anul pe vremea asta sau cel târziu în vara lui 2025, cel mai lung parc din România, un parc liniar după modelul celui de la Paris, de unde ne-am inspirat”, mai spune primarul Sectorului 6.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...