S-a deschis prima stație LNG și BioLNG din România, în județul Arad

Vulcangas România, o subsidiară a Società Italiana Gas Liquidi Spa – Grupul Vulcan, anunță inaugurarea primei stații de alimentare din România cu Gaz Natural Lichefiat (LNG) și BioLNG (inclusiv CNG și BioCNG)
Mihai Nicuţ - mie, 13 nov. 2024, 16:46
S-a deschis prima stație LNG și BioLNG din România, în județul Arad

Situată în orașul Pecica, județul Arad, această nouă infrastructură reprezintă un început pentru un transport de mare tonaj mai curat și sustenabil în țară, un pas către o decarbonizare reală și pragmatică a transportului greu și comercial, arată compania într-un comunicat de presă.

“Stația Vulcan din Pecica marchează un prim pas crucial în cadrul unei strategii prin care Grupul Vulcan se angajează să realizeze un coridor de stații LNG și BioLNG în România, urmând să construiască alte două stații, una la București, într-o stație OMV Petrom, cu care avem un parteneriat pentru dezvoltarea LNG și BioLNG în transport, și alta la Constanța, la portul de la Marea Neagră”, arată compania în comunicat.

“Dorim să subliniem parteneriatul strategic cu Iveco, Scania și Volvo, lideri în producția de vehicule grele alimentate cu LNG și Bio-LNG. Liniile lor de autovehicule, bazate pe tehnologii consolidate și rentabile, oferă soluții eficiente pentru decarbonizarea transportului greu. În mod special, utilizarea BioLNG permite reducerea completă a emisiilor de CO₂, contribuind la un transport mai sustenabil”, mai arată comunicatul.

“Prin această investiție, Grupul Vulcan crede ferm în potențialul României. Țara este un hub logistic important la nivel european și, prin urmare, nu putea lipsi o rețea de stații LNG și Bio-LNG pe teritoriul său. România va fi, de asemenea, un punct de referință pentru producția de biometan lichid și gazos pentru Europa de Sud-Est, datorită marii cantități de materie primă agricolă care permite producția de biometan gazos și lichid”, a declarat Costantino Amadei, Director General al Vulcangas România

Deschiderea acestor stații de alimentare este în conformitate cu intrarea în vigoare a regulamentului ETS2, prevăzut pentru 2025, cu activități de monitorizare și raportare a emisiilor. Acest regulament introduce un sistem de tranzacționare a cotelor de emisii pentru transportul rutier și alte sectoare, având scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Inițiativa noastră anticipează aceste cerințe, oferind soluții energetice sustenabile în conformitate cu viitoarele reglementări europene.

“Introducerea stațiilor de alimentare pentru LNG și BioLNG reprezintă un pas concret către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor. Aceste combustibili oferă o soluție mai curată comparativ cu combustibilii tradiționali, contribuind la îmbunătățirea calității aerului și susținerea obiectivelor de mediu ale României”, mai spune compania.

Vulcangas România este o filială a Società Italiana Gas Liquidi S.p.A., fondată în 1978 de familia Fabbri și este unul dintre principalii furnizori de gaze naturale și GPL din Italia.

Società Italiana Gas Liquidi S.p.A., “Vulcan”, cu sediul la Rimini, este o companie lider în domeniul distribuției de LNG Small Scale în Italia și Europa. În octombrie 2020, Vulcan a realizat prima alimentare da la unei biorafinării, transportând și introducând pe piață pentru consum prima cantitate de BioLNG din Italia. Întregul lanț de producție al BioLNG este certificat de la biorafinărie până la utilizatorul final, prin intermediul circuitului VCard.

Astăzi, Vulcan, proprietara mai multor stații de distribuție LNG în Italia și în străinătate, este primul operator italian pentru vânzarea de LNG și BioLNG, cu peste 1.500 GWh/an de produs furnizat, provenind de la terminalele Fos sur Mer, Ravenna, Krk, Zeebrugge, Rotterdam, Revithoussa, Marmara Ereglisi, precum și de la numeroase instalații de producție și lichefiere de biometan

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...