S-a deschis Salonul Ciocolatei de la New York
Spectatorii au putut să aplaude 13 creaţii originale, inclusiv un Rege Leu cu masca din ciocolată neagră şi coada din ciocolată, o Roxy din musicalul „Chicago”, cu o rochie scurtă decorată cu ciocolată, o pălărie şi un baston din ciocolată, dar şi o dansatoare de cancan cu o coafură din ciocolată, care imita Turnul Eiffel.
Fiecare ediţie a acestui salon implică un volum mare de muncă, la care participă stilişti şi maeştri bucătari de renume: de exemplu, Regele Leu a avut nevoie de 12 ore de muncă pentru a fi realizat de o echipă de trei persoane, a explicat maestrul bucătar Deborah Pellegrino.
Salonul ciocolatei de la New York, care a fost inaugurat la trei săptămâni după „fratele” lui parizian, primeşte în acest an peste 60 de expozanţi, cu ocazia celei de-a 14-a ediţii.
Vizitatorii vor putea să cumpere ciocolată de la cei mai buni producători din lume, să îi asculte pe maeştrii bucătari dezvăluindu-şi reţetele secrete şi să cumpere diverse cărţi gastronomice.
Rochiile purtate în timpul defilării vor fi şi ele expuse, dar şi o reproducere la scară redusă a cartierului Broadway, realizată tot din ciocolată, din care nu lipsesc marile teatre şi maşinile de pe străzi.