S-a deschis Summitul Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră

Summitul aniversar al şefilor de stat şi de guvern din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) s-a deschis marţi la Istanbul, România fiind reprezentată de preşedintele Traian Băsescu.
Economica.net - mar, 26 iun. 2012, 14:49
S-a deschis Summitul Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră

Deschizând summitul, preşedintele turc Abdullah Gül, a cărui ţară a iniţiat în 1992 această structură de cooperare regională şi care va deţine de la 1 iulie preşedinţia de şase luni a OCEMN, şi-a exprimat speranţa că printr-o cooperare aprofundată între statele din regiune vocea Mării Negre va fi auzită mai bine la nivel internaţional.

Declaraţia care va fi adoptată marţi ar trebui să contribuie la o vizibilitate sporită a OCEMN pe scena internaţională, a spus Abdullah Gül, care şi-a manifestat dorinţa pentru un sprijin şi din partea altor organizaţii internaţionale.

Preşedintele turc a afirmat totodată că statele din regiune trebuie să-şi intensifice dialogul politic pentru a găsi o rezolvare la diferitele conflicte, care reprezintă un obstacol în calea cooperării economice. „Trebuie să cooperăm (n.r. – la nivel politic). Aceste probleme politice ar trebuie rezolvate regional, soluţii pot fi concepute în interior”, a declarat el, fără a face referire la nicio astfel de dispută.

Un înalt oficial din cadrul Ministerului turc de Externe a declarat anterior că Turcia vrea ca statele din regiunea Mării Negre să-şi amplifice dialogul la nivel politic pentru a aborda, printre altele, conflictele îngheţate din zonă.

Preşedintele sârb Tomislav Nicolic, care co-prezidează summitul de marţi alături de Abdullah Gül, în contextul în care ţara sa a deţinut preşedinţia organizaţiei în prima jumătate a acestui an, a afirmat la rândul său în deschidere că prin folosirea tuturor instrumentelor cooperării regionale, regiunea Mării Negre ar trebuie să-şi activeze întregul potenţial economic pentru a răspunde eficient provocărilor reprezentate de criza economică globală.

OCEMN este cea mai veche formă de cooperare în regiunea Mării Negre. Bazele ei au fost puse în 1992, când liderii a 11 state – Turcia, România, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Albania, Georgia, Azerbaijan, Armenia şi Grecia – au semnat, la Istanbul, ‘Declaraţia de la Bosfor’.

Iniţiativa structurii aparţine Turciei, iar cele 11 state care au semnat declaraţia din 1992 sunt state fondatoare. Serbia s-a alăturat în 2001. Sediul Secretariatului Permanent Internaţional OCEMN este la Istanbul.

Statele membre OCEMN acoperă o zonă de aproximativ 20 de milioane de kilometri pătraţi, având o populaţie totală de 340 de milioane de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...