S-a făcut mega-instituţia de control: Autoritatea de Supraveghere Financiară
Proiectul ordonanţei de urgenţă privind înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost inclus pe agenda suplimentară a şedinţei de marţi a Guvernului, după ce în urmă cu o săptămână a fost analizat în primă lectură.
„S-a aprobat şi mai sunt unele detalii la Justiţie”, a spus Ponta, întrebat dacă Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi această ordonanţă.
Conform, proiectului de ordonanţă, Guvernul va desfiinţa autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către o nouă instituţie – Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede constituirea noii autorităţi, Guvernul motivează caracterul de urgenţă al actului normativ invocând disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.
În urmă cu o săptămână, în urma unei întâlniri cu premierul Victor Ponta, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat că unificarea autorităţilor de supraveghere a pieţei financiare nebancare este recomandată de către Banca Centrală Europeană, mai ales în state în care adâncimea acestei pieţe este mică.