S-a finalizat tranzacția de 8,9 milioane de lei prin care Nitramonia BC SRL a lui Eusebiu Guțu a preluat fabrica de ulei Mândra SA Bârlad

Fabrica de ulei Mândra din Bârlad, o unitate de producție cu o istorie de peste 100 de ani, a fost cumpărată pentru aproximativ 1,8 milioane de euro de către antreprenorul Eusebiu Guțu, prin Nitramonia BC SRL. Tranzacția a fost finalizată după ce Nitramonia solicitase o amânarea a momentului în care se încheie contractul de vânzare-cumpărare și plata restului de preț.
Alina Stanciu - lun, 05 feb. 2024, 14:28
S-a finalizat tranzacția de 8,9 milioane de lei prin care Nitramonia BC SRL a lui Eusebiu Guțu a preluat fabrica de ulei Mândra SA Bârlad

Nitramonia BC SRL și CITR, administratorul judiciar al producătorului de ulei Mândra S.A. Bârlad, companie în restructurare, au încheiat contractul în valoare de 8,9 milioane de lei prin care „pachet bunuri imobile și mobile Fabrica de Ulei Mândra”, din Bârlad a trecut în proprietatea Nitramonia, potrivit unui anunț în PBI.

Vânzarea pachetului de active a fost realizată la finele anului trecut, prin licitație publică, la o valoare de piață de peste 90%, după ce companii importante din industrie și agribusiness la nivel local și național au manifestat interes și au luat parte la licitație, anunța în noiembrie CITR.

După licitație, Guțu, care mai controlează și Cerealcom S.A. Bacău și Pampac Bacău, solicitase însă o amânare a tranzacției, solicitare cu care creditorii au fost de acord, coform ședinței din 17 ianuarie 2024.  

Pachetul de active vândut de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, include teren în suprafață de 21.317 mp, clădiri, anexe imobiliare, utilaje, echipamente și linii tehnologice aferente fabricii. Activele oferă cumpărătorului posibilitatea de utilizare în domeniul procesării uleiului, precum și în alte scopuri industriale sau chiar dezvoltarea de proiecte imobiliare comerciale, de retail, rezidențiale sau mixte.

Fabrică cu istorie de 100 de ani

Mândra S.A. Bârlad provine din fosta Întreprinderea de Ulei Republica Bârlad și a luat ființă ca fabrică de ulei, în 1911, pe teritoriul actual, ca urmare a inițiativei marelui industriaș român Nicolae Malaxa, având la început doar prese hidraulice acționate cu abur produs de o locomotivă.

De atunci, fabrica a trecut constant prin procese de modernizare și retehnologizare.  În primăvara anului 2018, fabrica de ulei din Bârlad s-a confruntat  cu un incendiu care a distrus peste 80% din Secția de Presare, afectând atât echipamentele tehnologice de producție cât și clădirea. Din acest punct a început declinul financiar al companiei.

De altfel, compania este pe pierdere din 2017 ( minus 4,1 milioane de lei), iar anul trecut a făcut afaceri de numai 247.500 de lei, raportând pierderi de 12,6 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul majorează schema de personal a Casei Naționale de Pensii cu 1.000 de posturi
Guvernul majorează schema de personal a Casei Naționale de Pensii cu 1.000 de posturi
Guvernul a modificat miercuri, prin hotărâre, HG nr.118/ 2012 privind aprobarea statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, în scopul implementării serviciilor electronice avansate pentru......
Guvernul suplimentează bugetul AEP cu 124 milioane de lei
Guvernul suplimentează bugetul AEP cu 124 milioane de lei
Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea cu 124 milioane lei a bugetului Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru ...
Transportul public din Belgrad va fi gratuit din 1 ianuarie 2025
Transportul public din Belgrad va fi gratuit din 1 ianuarie 2025
Transportul public în Belgrad va fi gratuit începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat miercuri primarul capitalei Serbiei, ...
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea ...