S-a înfiinţat Comitetul pentru Stabilizarea Oltchim

Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 07:25
S-a înfiinţat Comitetul pentru Stabilizarea Oltchim

Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora, potrivit unui comunicat al Finanţelor.

Ministerele Finanţelor şi Economiei au avut în ultimele zile mai multe runde de discuţii cu principalii creditori ai Oltchim.

„S-a desprins concluzia cã Oltchim înregistrează în prezent o situatie financiarã extrem de dificilă, concretizată în pierderi cumulate de circa 400 milioane euro şi datorii substanţiale, totalizând 580 milioane euro. Toate aceste rezultate negative au fost acumulate în ultimii 5 ani de activitate ineficientă a companiei, fapt determinat, îndeosebi, de gestionarea de o manieră total necorespunzătoare a întreprinderii raportat la interesele statului şi ale salariaţilor”, se arată în comunicat.

S-a decis astfel constituirea unui parteneriat public-privat între principalii creditori şi autorităţile statului, prin crearea Comitetului pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim.

Din acesta fac parte primele trei bănci după criteriul valorii împrumuturilor acordate Oltchim, Electrica, AVAS şi reprezentanţi ai MFP şi MECMA.

„Mijloacele de realizare a obiectivelor strategice pentru Oltchim constau în restructurarea şi reorganizarea societăţii, în vederea funcţionării sale în condiţii de profitabilitate, menţinerii locurilor de muncă şi creării unei atractivităţi sporite pentru potenţialii investitori. Mecanismele de reluare a activităţii întreprinderii se vor baza pe asigurarea de către principalele bănci creditoare a capitalului de lucru, conform programului de restructurare, care va cuprinde şi rezultatele negocierii între creditori”, se menţionează în comunicat.

Totodatã, vineri MECMA va transmite Comisiei Europene notificarea pentru acordarea unui ajutor de salvare către Oltchim, sprijin financiar care, conform normelor europene în materie, se poate acorda unei întreprinderi aflate în dificultate, pentru menţinerea în funcţiune pe durata elaborãrii unui plan de restructurare viabilă şi durabilă a societăţii.

După autorizarea acestei forme de sprijin financiar, şi Guvernul poate acorda, din fonduri publice, un împrumut pentru relansarea activitãţii societăţii, mai arată Finanţele.

Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...