S-a lansat primul site de recrutare pentru asistenţi manageri. Cât costă certificarea în acest post

Platforma se numeşte Asistentmanager.yourcoo.ro, a fost lansată de compania de consultanţă de management yourCOO şi funcţionează ca site de recrutare pentru candidaţii, respectiv angajatorii care vânează asistenţi manageri, dar şi ca resursă de profesionalizare a candidaţilor în acest domeniu.
Economica.net - mie, 20 feb. 2013, 11:45
S-a lansat primul site de recrutare pentru asistenţi manageri. Cât costă certificarea în acest post

Platforma Asistentmanager.yourcoo.ro funcţionează pe de o parte, ca interfaţă între candidaţii interesaţi de postul de asistent manager şi angajator, pe de altă parte, platforma conţine o secţiune care vizează candidaţii care vor să obţină abilitățile și certificarea necesare pentru poziția de asistent manager și companiile care vor să investească în profesionalizarea angajaţilor care performează deja în poziția de asistent manager.

Cursul de formare în poziţia de asistent manager te costă 620 lei şi se întinde pe parcursul a 30 de ore de instruire.

Taxa de participare include materialele de curs (suportul de curs şi hand-out-urile specifice), testele de verificare, organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire şi eliberarea certificatelor.

Cursul de asistent manager este acreditat de CNFPA.

Cursanţii vor învăţa ce înseamnă concret să lucrezi în această poziţie, își vor dezvolta abilitățile de redactare a corespondenței comerciale, de gestionare a agendei managerului și vor învăța ce înseamnă acțiunile de reprezentare a managerului. Cursanții vor mai învăţa noțiuni de resurse umane și de relații publice specifice acestei profesii, în cadrul cursurilor, explică oficialii companiei.

„Am creat această platformă după zece ani în care am ocupat poziții de conducere, din dorința de a forma asistent manageri calificați, care sa aibă cunoştinţele necesare pentru a gestiona la un nivel profesionist cerințele unei astfel de poziții. Îmi doresc să creez un instrument util pentru managerii care își doresc asistenți calificaţi, o comunitate profesională atât în folosul angajaţilor, cât şi al angajatorilor”, a declarat Alice Tîrșea, fondator yourCOO și facilitator al cursului de asistent manager.

Alice Tîrşea are peste 10 ani experienţă în managementul resurselor umane și management operațional.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...