Interconectorul submarin, care este încă doar o propunere, ar consta din trei perechi de cabluri de înaltă tensiune care s-ar întinde pe o distanță de peste 3.200 de kilometri pe fundul Atlanticului pentru a conecta vestul Regatului Unit cu estul Canadei și, posibil, New York-ul cu vestul Franței, potrivit unui unei relatări a CNN, citată de presa de specialitate.
Cablurile ar urma să transmită energie electrică din surse fotovoltaice între continente, în funcție de momentul zilei.
Proiectul ar profita de călătoria soarelui pe cer, furnizând electricitate de la centralele solare europene către America de Nord atunci când soarele strălucește în Europa și invers.
Atunci când soarele este sus în Europa, continentul are mai multă energie decât are nevoie, iar atunci ar putea să o trimită în Statele Unite, explică Simon Ludlam, fondator și CEO al Etchea Energy. El este unul dintre cei trei antreprenori care propun proiectul. Mai târziu, când soarele este pe Coasta de Est, Europa poate obține energie de acolo, potrivit acestuia.
Cablurile ar putea trimite o putere de 6 GW de energie în ambele direcții, echivalentul producției a șase centrale nucleare de mari dimensiuni, potrivit lui Laurent Segalen, fondatorul firmei londoneze de energie regenerabilă Megawatt-X, care face parte, de asemenea, din grupul care susține proiectul.
Proiectul interconectorului transatlantic se află în stadiu incipient și nu se preconizează a fi finalizat înainte de mijlocul anilor 2030. Acesta ar necesita investiții semnificative din partea mai multor țări. Costul este dificil de prevăzut. Acesta a fost estimat la peste 20 de miliarde de lire sterline (23,6 miliarde de euro), dar este mai puțin decât cele 46 de miliarde de lire sterline (54,3 miliarde de euro), care este bugetul pentru noua centrală nucleară a Regatului Unit, Hinkley Point C, potrivit Telegraph.
Cu toate acestea, antreprenorii din spatele propunerii sunt optimiști, deoarece interconectorul transatlantic nu numai că ar contribui la acțiunile climatice, dar ar provoca și Rusia în războaiele energetice globale și ar ajuta să concureze cu China pentru dominația în domeniul tehnologiei energiei curate, a scris publicația.
Reflectând la implicațiile geopolitice ale proiectului, susținătorii proiectului chiar l-au numit NATO-L, sau North Atlantic Transmission One-Link,