EXCLUSIV S-a semnat pentru cea mai mare investiţie a Chinei în România: un miliard de euro

Statul român a semnat cu China Huadian Engineering memorandumul de înţelegere pentru construcţia unui nou grup energetic la Rovinari. Contractul se va semna până la sfârşitul anului. Investiţia va fi de 1 miliard de euro, mai mult decât se estimase iniţial. 
Florin Cojocaru - mar, 15 ian. 2013, 22:05
EXCLUSIV S-a semnat pentru cea mai mare investiţie a Chinei în România: un miliard de euro

Statul a semnat memorandumul de înţelegere cu chinezii de la China Huadian Engineering pentru construcţia  unui nou grup la termocentrala Rovinari din Complexul Energetic Oltenia în 21 decembrie 2012 însă Guvernul a păstrat tăcerea asupra acestui fapt. Informaţia ne-a fost oferită de un oficial apropiat discuţiilor dintre partea română şi cea chineză şi confirmată de şeful OPSPI, Gabriel Dumitraşcu, şi de directorul Direcţiei Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei Alexandru Săndulescu. care a precizat că instituţia la care lucrează va emite în scurt timp un comunicat în acest sens.

Potrivit sursei citate, memorandumul marchează, practic, demararea proiectului de 1 miliard de euro care va mai adăuga 600 de MW la puterea instalată din România este cea mai mare investiţie chineză făcută, până acum, în România iar banii vor proveni, în totalitate, de la chinezi.  Memorandumul are valoare juridică şi repezintă cadrul pentru contractul care urmează a fi semnat în aproximativ opt luni. „În momentul de faţă trebuie să facem studiul de fezabilitate, raportul de evaluare asupra aportului în natură cu care venim noi, să luăm acordul acţionarului majoritar – statul, şi să se semneze actul constitutiv al societăţii mixte. Funcţie de raportul de evaluare vom şti care este procentul deţinut de Complexul Oltenia:  5-10-15-20 %. Oricum, clar partea chineză va deţine majoritatea pentru că ei sunt cu banii”, a precizat sursa citată care adaugă că, de acum înainte, realizarea acestei investiţii depinde în totalitate se autorităţile române pentru că „investitorii chinezi sunt foarte determinaţi, e ordin de partid la ei, pentru că acest nou grup de la Rovinari reprezintă dovada pentru Europa că ei pot să facă aşa ceva după cele mai moderne standarde”.

Odată bifate toate punctele de mai sus şi contractul semnat, construcţia noului grup va dura 36 de luni deci în 2017 România va beneficia de un nou grup de mare putere pe cărbune. Potrivit sursei citate, partea română a insistat să fie folosite echipamente familiare, astfel că s-a hotărât ca turbina priopriu-zisă să fie model francez Alstom. Antreprenorul general va fi China Huadian dar construcţia se va face de către firme româneşti precum Energomontaj, compania care a lucrat la cele mai multe dintre termocentralele de la noi din ţară, inclusiv la cea Petrom de la Brazi. Turbina va funcţiona la un randament de 42%, similar celor mai noi unităţi de acest tip din Vestul Europei.

De investiţia chineză de la Rovinari se vorbeşte de la începutul anului trecut însă discuţiile au tergiversat din cauza incertitdinilor politice. Iniţial se vorbea de un grup de 500 de MW şi 1 miliard de dolari însă, cel mai probabil, va fi un grup de 600 de MW şi 1 miliard de euro pentru că „partea chineză nu are tehnologie pentru 500 de MW, la ei se folosesc multipli de 600 de MW”, a mai precizat sursa.

Termocentralele pe gaze sau cărbune reprezintă principala sursă de producere de energie din România cu 50% din totalul general, energia produsă în acest mod fiind cea mai scumpă din cea provenită din surse convenţionale. După Revoluţie a fost o singură investiţie majoră într-o nouă unitate de producţie şi aceea îi aparţine unei firme private. În acest an Petrom a inaugurat, la Brazi, o termocentrală de 860 de MW pe gaz în care a investit 530 de milioane de euro.

Investiţiile chineze în România sunt, mai degrabă, neimportante ca volum. Investitorii chinezi s-au axat, mai ales, către construcţia de complexuri comerciale, imobiliare, producţie de ţigări şi bicicelete.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul de clienți din zona de brand și lifestyle. Noua colaborare vine......
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui 2024
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui ...
Medikali, clinică medicală privată cu acționariat 100% românesc și care aniversează doi ani de activitate, anunță ...
Ministerul Mediului anunță reluarea lucrărilor la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului, din nordul Moldovei
Ministerul Mediului anunță reluarea lucrărilor la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului, din nordul Moldovei
Lucrările la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului vor fi reluate, după ce Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a ...