S-a stabilit cine judecă procesele dintre bănci şi ANPC
Magistraţii secţiilor civile vor fi responsabili cu judecarea proceselor pe clauze abuzive dintre bănci şi ANPC, a decis Curtea de Apel Bucureşti. Aceste litigii, 11 la număr, au fost repartizate iniţial secţiei de contencios-administrativ şi fiscal de la Tribunal. Judecătorii de la contencios au considerat că nu este de competenţa lor să se pronunţe pe speţe de asemenea natură, chiar dacă acţiunea de chemară în judecată este formulată de ANPC pe baza unui proces verbal, şi şi-au declinat competenţa în favoarea secţiei civile.
Însă nici magistraţii de la secţiile civile nu vor să judece aceste speţe. Faptul că deciziile vor avea un impact mare asupra a mii sau sute de mii de consumatori îi face pe judecători să se ferească de presiunea acestor litigii. Aşa că au trimis dosarele de unde au venit, ceea ce a declanşat procedura conflictului negativ de compenteţă.
Un astfel de conflict a fost judecat săptămâna trecută la instanţa superioară, care a hotărât că judecata cade în sarcina celor de la civil. Decizia se va extinde, cel mai probabil, pe cale administrativă pentru toate conflictele iscate în dosarele de acest tip aflate pe rol, după ce conducerea Tribunalului Bucureşti a dezbătut această problemă, care a dus la amânări suplimentare, în urma unui articol publicat de ECONOMICA.NET.
De asemenea, funcţionarea Tribunalului Specializat Bucureşti, despre care Ministerul Justiţiei a spus că va judeca aceste speţe în viitor, se lasă aşteptată, deşi pe hârtie el este în vigoare. Pe lângă lipsa unui sediu, lipsesc şi judecătorii, mulţi dintre cei de la secţiile comerciale ale Tribunalului Bucureşti fiind detaşaţi la dosarele pe insolvenţe, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus arestarea mai multor judecători.
Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori nu prevede explicit ce secţie a Tribunalului din localitatea unde profesionistul chemat în instanţă îşi are sediul are obligaţia de a judeca aceste litigii.
Legea a fost modificată la 1 octombrie 2013 şi obligă profesioniştii să elimine clauzele abuzive din toate contractele încheiate cu consumatorii la acţiunea în instanţă a ANPC sau a asociaţiilor de consumatori care au peste 3.000 de membri şi filiale în peste jumătate din judeţele ţării.
ANPC are procese la Tribunalul Bucureşti cu Banca Comercială Română (trei), Volksbank, OTP Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, Credit Europe Bank, Alpha Bank şi Banca Româneacă.