Fostul internaţional brazilian Socrates, care era internat în secţia de terapie intensivă a spitalului Albert Einstein din Sao Paulo din cauza unei infecţii intestinale, a încetat din viaţă, duminică dimineaţă (ora 08.30, ora României) , la vârsta de 57 de ani, a anunţat unitatea medicală.
Socrates fusese internat în timpul zilei de sâmbătă. El s-a simţit foarte rău după ce a luat masa alături de soţie şi de un prieten, la un restaurant din Alphaville, o zonă metropolitană a oraşului Sao Paolo. Fotbalistul a mâncat stroganoff, iar medicii încă nu pot confirma dacă respectiva porţie i-a fost fatală
Fostul fotbalist, supranumit „doctorul” în Brazilia deoarece era licenţiat în medicină, a fost căpitanul naţionalei ţării sale la ediţiile din 1982 şi 1986 ale Cupei Mondiale şi a jucat, între altele, pentru Botafogo (1974-1978), Corinthians (1978-1984) şi Fiorentina (1984-1985).
Socrates era spitalizat pentru a treia oară în ultimele cinci luni din cauza problemelor hepatice provocate de consumul îndelungat de alcool. Săptămânile trecute el afirma însă că a scăpat de problemele legate de alcool.
Moartea lui Socrates a avut loc chiar în ziua în care echipa sa de suflet, Corinthians, se pregăteşte să câştige titlul de campioană a Braziliei, după meciulş cu Palmeiras, de la ora 21.00.