“S-a tăiat curentul” până și la Alro, cel mai mare consumator de energie din România. Contracte care acoperă 30% din consum au fost denunțate, Alro cumpără energie din piața spot – surse

08 07. 2021
alro_67584958765843_14748600

Producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare conumator de energie electrică din România, a ajuns să aibă și el probleme din cauza situației de pe piața de energie. Potrivit unor surse din piață, 30% din consumul de energie electrică al companiei pentru acest an, contractat anterior, a fost denunțat. Ca atare, pentru că o parte dintre vânzătorii cu care compania încheiase în trecut contracte de cumpărare de energie electrică cu livrare acum au denunțat contractele și nu mai livrează, Alro ajunge să cumpere o parte din energia necesară zi de zi, din piața spot (piața pentru ziua următoare – PZU).

Dezavantajul pentru companie este evident, în condițiile în care prețurile din piața spot au crescut extrem de mult în acest an, iar în iunie s-a ajuns la un preț mediu de 378 lei/MWh, cel mai mare preț mediu lunar înregistrat vreodată.

Alro este cel mai mare consumator de energie electrică din România, în condițiile în care fabricarea aluminiului se face prin procesul de electroliză, care necesită un consum ridicat de energie electrică. În 2020, grupul Alro a consumat 3,22 TWh de energie electrică, în scădere față de anii anterior, iar consumul de energie este preponderent de tip bandă.

Despre situația delicată din piața de energie electrică, prețuri și denunțări de contacte, puteți citi două texte recente, mai jos:

Lăcomie sau lipsă? Avalanșă de denunțări de contracte pe piața de energie electrică

Haosul din piața de energie ajunge și la rețele: nu se mai plătesc nici facturile pentru distribuția energiei. Piața cere măsuri drastice – surse

Oficialii Alro au vorbit recent despre situația din piața de energie, dar nu s-a știut că situația a ajuns atât de delicată.

“Trăim în baloane de săpun. Anul trecut, s-a vândut energie fără să existe. Anul trecut, prețul în PZU a fost foarte jos și toată lumea a zis că o să fie și mai jos. Au vândut energie pe piață fără sa aibă, mergând pe principiul că o să o ia mai ieftin în PZU anul următor. Dar, PZU a urcat, printre altele, din cauza carbonului. Când a venit termenul de livrare, cel care trebuia să livreze energia a preferat să rupă contractul decât să o ia mai scump. Și s-a spart bula. Sunt foarte multe bule în piața energiei”,spunea Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro, intr-un interviu pentru Financial Intelligence de luna trecută.

Întrebat dacă și compania sa s-a confruntat cu această situație, el a răspuns afirmativ. “Da. Sunt furnizori care rup contractele și plătesc penalitățile. E foarte simplu. Profiturile pe care le obțin vânzând pe PZU sunt uriașe în comparație cu penalitățile pe care le plătesc la contractele rupte”, a afimat atunci Năstase.

Grupul Alro, care are trei capacități de procesare în România, este și unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa. În 2020, grupul Alro a obţinut un profit net de 329 de milioane de lei.